Veste dură pentru Simona Halep: „Regimul sancțiunii e de patru ani de suspendare”

Simona Halep
Suspendată provizoriu după US Open, când a fost depistată pozitiv la Roxadustat, Simona Halep așteaptă să fie audiată, pentru a-și afla pedeapsa.
Simona Halep poate primi o suspendare de 4 ani, a anunțat directorul general al ANAD
Ea nu a mai jucat niciun meci din 29 august 2022, când a fost eliminată în primul tur la US Open de ucraineanca Daria Snigur cu 2-6, 6-0, 4-6.
Directorul general al Agenției Naționale Antidoping, Gabriela Andreiașu, spune că Simona trebuie să se aștepte la o suspendare de 4 ani.
„Nu pot să mă pronunț, chiar dacă am această experiență profesională, pentru că fiecare sportiv poate aborda căi diferite de apărare și atunci pot invoca în favoarea sa lipsa vinovăției și versiunea neglijenței.
Sau poate a identificat vreun produs pe care noi, la nivel național sau mondial, încă nu l-am identificat ca fiind contaminat. Dar, având în vedere că este o substanță nespecifică, codul spune foarte clar: identificarea unei substanțe nespecifice, în proba unui sportive, poate fi considerată ca fiind luată cu intenție.
Vorbim de o substanță nespecifică, iar regimul sancțiunii, pentru așa ceva, e de patru ani de suspendare. Majoritatea substanțelor nespecifice sunt analizate permanent în competiții și în afara competițiilor.
Cele specifice cresc și ele performanța, dar nu la același nivel ca celelalte. De notat că substanțele specifice sunt interzise doar în competiție. Există criterii în baza cărora această sancțiune poate fi redusă. Avem la noi pe site niște scheme privind reducerea sancțiunilor”, a spus oficialul ANAD, potrivit playtech.ro.
Simona Halep a colaborat, prin echipa ei, cu ANAD, până acum un an și jumătate
Andreiașu a mai spșus că Roxadustat este o substanță inclusă pe lista interzisă din 2017, prin denumirea internațională a acestui produs care era FG4592.
„Nimeni nu ar fi identificat-o ca fiind Roxadustatul, la momentul respectiv, dar mai târziu a fost inclusă cu exact această titulatură la o anume secțiune F2, din lista interzisă, cea cu hormoni peptidici, factori de creștere, substanțe înrudite și mimetice.
Este o secțiune care face referire la agenți ce favorizează hipoxia, adică scade nivelul de oxigen în organism, ceea ce înseamnă și forțarea organismului să producă mai multe celule roșii.
Aceste celule roșii duc la o absorbție mai mare a moleculelor de oxigen și ca atare apare o rezistență mai mare la efort. Substanța aceasta e una care modifică și parametrii hematologici ai organismului și are efect în creșterea performanței sportive”, a mai spus ea.
„Roxadustatul e folosit și pentru tratarea anumitor afecțiuni. Din punct de vedere medical, pacienții pot folosi acest medicament pentru anemie, o boală asociată cu una cronică sau în cazul unei boli de rinichi. Pentru un sportiv, însă, această substanță, acest medicament, este interzis.
Avea în echipa ei persoane care căutau agenția pentru verificarea anumitor suplimente sau medicamente, care i se recomandau, după care a încetat această colaborare. A colaborat la modul indirect cu noi, până acum un an și jumătate, poate doi, înainte ca să apară cazul ei”, a dezvăluit directorul general al Agenției Naționale Antidoping.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News



























