Simona Halep· 2 min citire

VIDEO | Halep explică secretul formei de invidiat: "Asta s-a întâmplat la început"

Australian Open Tennis Tournament, Practice, Melbourne, Australia - 19 Jan 2020

Australian Open Tennis Tournament, Practice, Melbourne, Australia - 19 Jan 2020

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 27 ian. 2020, 12:35

Simona va urca pe poziția a doua a clasamentului mondial după calificarea în sferturi la Australian Open. Constănțeanca nu a pierdut niciun set până acum în competiție, performanță pe care a mai reușit-o la Grand Slamul australian doar în 2015. 

Simona a explicat unde s-a produs declickul după ce la Adelaide a fost eliminată în sferturile de finală de Sabalenka.

"M-am simțit puțin obosită când am ajuns aici, nu știu de ce, poate pentru că am pus presiune pe mine și am pierdut din energie. Dar după primul meci mi-am revenit și mi-am dat seama că jocul meu este din nou de nivel înalt. Când am început să îmi simt corpul în regulă am devenit pozitivă" a spus Simona Halep la conferința de presă de după meciul câștigat în fața belgiencei Mertens.

halep lovitura

Sportiva de 28 de ani este avertizată de potențialul adversarei după ce a văzut victoria lui Kontaveit asupra Belindei Bencic, scor 6-1, 6-0.

"Am auzit că meciul a fost foarte rapid, Belinda nu a fost cu siguranță în cea mai bună formă. A fost un meci foarte bun pentru Kontaveit, este puternică, dar eu sunt aici pentru a răspunde oricărei provocări. Nu gândesc negativ înaintea acestui duel, vreau să merg și să dau tot ce am mai bun, este singurul lucru pe care îl am acum în minte. Este tânără, nu are nimic de pierdut, mă voi pregăti să îmi fac jocul meu, sunt gata să o înfrunt", a adăugat Halep.

https://www.youtube.com/watch?v=8NNG8p7jD4w&fbclid=IwAR2rmKE2qT0QT0qGjdCnq6Y8iXvLymW5AcTWo9j32vXPAFnwEEYZmcwexe4

CITEȘTE ȘI -->> S-a aflat adversara Simonei Halep în sferturile de la Australian Open! Știm și ora disputei

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Simona Halep