Simona Halep· 2 min citire

VIDEO | Halep și Andreescu, incluse în retrospectiva WTA! "Ar putea fi una dintre marile rivalități din 2020"

halep-andreescu

halep-andreescu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 26 nov. 2019, 17:02

Confruntarea dintre Simona Halep și canadianca de origine română Bianca Andreescu, de la Turneul Campioanelor, a fost inclusă de WTA în clasamentul celor mai bune cinci meciuri din 2019.

La Shenzhen, Halep a salvat o minge de meci și a învins-o pe Andreescu în trei seturi: 3-6, 7-6 (6), 6-3, după două ore și 30 de minute de joc.

https://www.youtube.com/watch?time_continue=1&v=XlSH1Pm9RtU&feature=emb_logo

A fost primul meci din Grupa Violet de la Turneul Campioanelor. În cele din urmă, niciuna dintre jucătoare nu a reușit să se califice în semifinale.

A fost prima confruntare dintre Halep și Andreescu. Bianca a declarat că Simona a fost unul dintre idolii ei din copilărie.

Bianca Andreescu (19 ani) a părăsit în lacrimi Turneul Campioanelor, din cauza unei accidentări în meciul al doilea, împotriva Karolinei Pliskova.

"Meciul dintre Halep și Andreescu a fost o primă imagine pentru ce ar putea fi una dintre marile rivalități din 2020 și unul dintre cele mai bune meciuri ale anului în circuitul WTA", scrie site-ul WTA.

Andreescu (locul 5 WTA) a avut un an excepțional, cu trofee la Newport, Indian Wells, Toronto și US Open. 48 de victorii și 7 înfrângeri are canadianca de origine română în 2019.

Halep (locul 4 WTA) a reușit cele mai puține victorii în circuit din 2012 încoace (43), dar a cucerit cel de-al doilea trofeu de Mare Șlem din carieră, la Wimbledon.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Simona Halep