La 9 iunie 2018, Simona Halep a câștigat primul turneu de Mare Șlem din carieră, la Roland Garros, după două încercări eșuate pe zgura de la Paris. Constănțeanca se regăsește pe o listă scurtă de jucătoare care au triumfat la Openul Franței atât la junioare, cât și la senioare.
Simona Halep (28 de ani) a jucat prima finală într-un turneu de Mare Șlem tot la Roland Garros, în 2014, dar a pierdut împotriva Mariei Șarapova. La fel s-a întâmplat și în 2017, în fața Jelenei Ostapenko.
Acum fix doi ani, 'Super Simo' rupea 'blestemul' la Paris și o învingea în finală pe americanca Sloane Stephens, scor 3-6, 6-4, 6-1.
https://www.youtube.com/watch?v=VBc_XRYzZy4&feature=emb_logo
În drumul spre trofeu, ‘Super Simo’ le-a mai învins pe Alison Riske, Taylor Townsend, Andrea Petkovic, Elise Mertens, Angelique Kerber și Garbine Muguruza.
https://www.instagram.com/p/CBF71DWj0vV/
Halep este cea mai bună jucătoare la retur pe zgură în ultimii ani, potrivit statisticilor WTA.
Simona Halep (locul 2 WTA) este principala favorită a specialiștilor la câștigarea Roland Garros 2020, competiție reprogramată pentru perioada 20 septembrie – 4 octombrie, pe fondul pandemiei de coronavirus.
Campioana en titre la Openul Franței este australianca Ashleigh Barty (locul 1 WTA), care a învins-o în finală pe cehoaica Marketa Vondrousova, scor 6-1, 6-3.