Simona Halep și-a anunțat prezența la Transylvania Open. La turneul WTA de la Cluj-Napoca o va însoți și Emma Răducanu, noua senzație a tenisului feminin la nivel mondial.
Competiția sportivă de calibru WTA 250 care se va desfășura pe suprafață indoor se va putea derula în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Organizatorii turneului au făcut eforturi serioase de a amenaja două terenuri de joc în Arena BT, pentru a rezolva o problemă apărută încă din momentul primului anunț al acestei întreceri.
Astfel, turneul se va putea desfășura condiții bune de joc în spațiu închis datorită unei cortine care fost instalată în această săptămână și care va permite montarea a două terenuri de joc.
”Arena BT prinde formă. Cortina folosită pentru a separa cele două terenuri se montează. E formată din 4 bucăți negre și are, în total, o lungime de 64 de metri și o înălțime de 16 metri. Materialul folosit are proprietăți ignifuge și captează sunetul”, a anunțat Ramona Toderaș, pe Twitter.
Pe lângă Simona Halep și Emma Răducanu, alte nume importante din tenisul mondial vor putea fi văzute la Transylvania Open, între 23 și 31 octombrie: Elise Mertens (18 WTA), Anett Kontaveit (23 WTA) și Paula Badosa (27 WTA), Ajla Tomljanovic (44 WTA).