Belgianca Elise Mertens (locul 21 WTA) a produs surpriza în finala turneului de la Doha, Qatar, și a învins-o pe Simona Halep (locul 3 WTA), scor 3-6, 6-4, 6-3. Românca va intra în istoria acestei competiții prin faptul că a câștigat 18 puncte la rând.
Halep a condus cu 6-3, 2-0, dar a avut probleme fizice spre finalul setului decisiv. Simona a fost jucătoarea mai agresivă și mai spectaculoasă, reușind mai multe lovituri direct câștigătoare.
Momentul de grație al Simonei a început la mijlocul primului set și s-a încheiat în debutul setului doi. De la 3-3 până la 6-3, 1-0, Elise Mertens n-a câștigat niciun punct.