Special· 4 min citire

Adrian Mazilu, Florin Prunea și Liviu Ganea au participat la o acțiune caritabilă: „Trebuie să fim solidari, să îi ajutăm pe cei care au nevoie”

Donare sânge

Donare sânge

Scris de Ion Gabriel Publicat: 17 sept. 2025, 17:45

Jucătorul dinamovist Adrian Mazilu și foștii fotbaliști Florin Prunea și Liviu Ganea au participat, miercuri, la campania de donare de sânge care se desfășoară la stadionul Arcul de Triumf din București, organizată în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului București.

„Putem spune că salvăm vieți”, recunoaște noul dinamovist

Transferat de curând la Dinamo de la formația engleză Brighton, Adrian Mazilu s-a aflat pentru prima oară în postura de donator, afirmând că a avut ceva emoții.

'Mi-a fost un pic frică, pentru că a fost prima mea donare, dar acum mă simt foarte bine. Prima oară am simțit o pișcătură, dar apoi mi-am revenit. E o experiență pozitivă din punctul meu de vedere, având în vedere că am donat sânge și știu că este un lucru benefic. Putem spune că salvăm vieți, pentru că ăsta este scopul și mă bucur că am avut această experiență. Este nevoie de sânge, am înțeles că și în țară sunt probleme și încurajez lumea să facă acest lucru, pentru a ne ajuta între noi. Voi vorbi și cu colegii mei, le voi spune că este în regulă că nu te simți rău după. Mi s-a explicat că dacă vii mai repede de șase luni există lucruri pozitive și pentru organism și ca sportiv pot reveni mai ușor, să nu mai am accidentări. Îi sfătuiesc pe toți oamenii să meargă să doneze sânge pentru că este mare nevoie în țară și nu se întâmplă nimic rău, chiar îi ajută acest lucru', a spus Adrian Mazilu.

„Nu ar fi rău să existe o campanie de donare la toate echipele din Superligă”, dă idei Prunea

Fostul portar Florin Prunea afirmă că ar fi benefică o campanie de donare de sânge în care să fie implicați fotbaliștii din Superliga României.

'Trebuie să ne prezentăm, pentru mine este o datorie de onoare să răspund la această invitație. Tot timpul am răspuns afirmativ la aceste invitații și voi sfătui pe toată lumea să facă acest lucru, și pentru sănătatea celor care donează. Trebuie să fim solidari, să îi ajutăm pe cei care au nevoie de sânge. Nu donez foarte des, ultima oară cred că acum doi ani am donat. Poate mulți sunt reticenți și se sperie, dar să se informeze, este bine și pentru sănătate. Nu ar fi rău să se facă o campanie de donare la toate echipele din Superligă, poate Liga Profesionistă de Fotbal ar putea implica toate orașele și pe stadioane s-ar putea face, pentru că există acei suferinzi care au nevoie de noi. Și trebuie să venim în ajutorul lor', a declarat fostul internațional.

În București, numărul de donatori zilnic este între 250 și 300

Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină al Municipiului București, Lucia Grijac, a afirmat că sportivii pot deveni un model pentru cetățeni în ceea ce privește donarea de sânge, capitol la care România nu stă foarte bine, din cauza numărul mic de donatori.

'Este foarte important că sportivii au răspuns afirmativ campaniei de donare de sânge. Este o mare bucurie pentru noi să organizăm acest al doilea eveniment. Sportivii sunt un model în ceea ce privește responsabilitatea, în ceea ce privește solidaritatea și sper să inspire și alte persoane și să creștem numărul de donatori. Prin exemplul acestor tineri sportivi sperăm să îi determinăm și pe alții să vină la donare. Este nevoie permanent de sânge în întreaga țară, dar nu numai la noi, ci în întreaga lume. În București, numărul de donatori zilnic este între 250 și 300, însă nevoile unităților sanitare sunt crescute și de cele mai multe ori cererile de componente sanguine depășesc numărul de componente pe care noi le recoltăm de la donatori și avem nevoie de mai mult, constant. Sunt zile în care este nevoie de dublu', a afirmat Lucia Grijac.

Ciprian Marica și Marius Niculae au donat sânge la prima ediție

Campania 'Fii donator pe Arc' se află la cea de-a doua ediție, organizatorii așteptând să participe sportivi și nu numai pe durata întregii zile.

La prima ediție, au răspuns prezent foștii internaționali Ciprian Marica și Marius Niculae, sportivi ai echipei de rugby Dinamo București, dar și reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Sport, Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Federației Române de Baschet, Institutului Național de Cercetări Sportive și angajați ai CSN Arcul de Triumf.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News