Special· 3 min citire

Filmul despre Ilie Năstase va apărea pe 14 aprilie: „Nu era de ajuns să-i enervez, trebuia să-i bat și pe teren”

Ilie Năstase

Ilie Năstase

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 12 feb. 2024, 21:36

Viața lui Ilie Năstase va fi prezentată într-un film documentar, în regia lui Tudor Giurgiu, care va purta numele „Nasty”.

„Nu era de ajuns să-i enervez, trebuia să-i bat și pe teren”, a spus Ilie Năstase despre foțtii lui adversari

Ilie Năstase a fost primul jucător din lume care a sărit fileul la finalul unui meci pentru a-și felicita adversarul.

„Eu mi-am sacrificat viața întreagă. Acum m-am dus la doctor că mă dor picioarele. Mi-a spus doctorul: 'domnule Năstase, dacă nu vă dureau picioarele era o problemă.

Dumneavoastră ați mers sute de mii de kilometri, ați alergat pe terenurile de tenis, e normal să vă doară'.

Într-un fel corpul meu e mai sănătos ca al unui cetățean de vârsta mea, că sportul mi-a dat niște mușchi solizi care acum mă ajută la bătrânețe.

Eu am făcut un gest care nimeni în lume nu l-a făcut. Borg avea 20 de ani și eu 30, la finala din 1977 de la Wimbledon, prima finală a lui și după a mai luat 4 la rând.

Am sărit fileul, l-am îmbrățișat și l-am pupat. L-am felicitat și el a căzut în genunchi în genunchi în fața tribunei jucătorilor. El a spus că nimeni n-a făcut asta, să sară fileul să-l îmbrățișeze.

Ne mai și enervam noi din când în când, dar accepta că știa că așa sunt în viața de zi cu zi. Mai mult i-am enervat cu jocul, asta era problema. Nu era de ajuns să-i enervez, trebuia să-i bat și pe teren”, a spus primul lider mondial din istoria tenisului.

Melodia din filmul despre Ilie Năstase este „I did it my way”, a lui Frank Sinatra

Filmul despre Ilie Năstase va avea premiera pe 14 aprilie. Ziua nu este aleasă întâmplător. El a câștigat primul turneu profesionist pe 16 aprilie 1967, la Cannes.

„Filmul o să apară în cinema, intenționăm să fie premiera pe 14 aprilie la Sala Palatului, deocamdată e sala ocupată. Încercăm să vorbim cu persoanele care au eveniment atunci rezervat și să le dăm lor pe 21, să vedem dacă se poate.

S-a semnat un contract cu HBO Europe, am plătit tot până acum. Spre exemplu, 1 minut la Wimbledon costă 19.000 de lire. După aia și TVR a vrut bani, le-am dat și lor. Am ales melodia din film 'I did it my way' de Frank Sinatra.

E producție românească, Tudor Giurgiu și Cosmin Hodor. Sunt imagini, cele mai multe, de cânt jucam, interviuri cu jucătorii și interviuri cu mine.

Dar filmul durează cred că 1 oră și jumătate, dintre care 1 oră e ce s-a întâmplat pe teren și ce s-a întâmplat în toată perioada”, a mai precizat Năstase, potrivit Sport Total FM.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News