VIDEO | Frizura, la rang de artă pentru jucătorii români: „Îi tund pe Dennis Man, Ianis Hagi și Florinel Coman”

Romania v North Macedonia, sursa foto: Profimedia Images
Jucătorii români se evidențiază de multe ori prin frizurile extravagante pe care le afișează, iar unii dintre ei se aranjează la Virgil.
Omul care îi face pe aceștia să arate bine a povestit cum a ajuns să-i tundă pe fotbaliștii naționalei, dar și alții din Liga 1. Acesta a dezvăluit, pentru ProSport, că este frizerul lui Dennis Man, Ianis Hagi, Florinel Coman sau Junior Morais.
Virgil a vorbit și despre o situație inedită petrecută cu Man, care a așteptat patru luni netuns în Italia numai pentru a reveni în România la omul său de încredere în ceea ce privește frizura.

Sursa Foto: Profimedia Images
„Prima dată, a venit Lucian Filip să se tundă la noi și după au văzut colegii lui schimbarea, i-am făcut o frizură mai fashionistă și așa am ajuns să tund foarte mulți fotbaliști de la FCSB, pot să spun Steaua. Pentru mine FCSB e Steaua, dar nu vreau să fie probleme. De ceva timp, aproximativ 2 ani și jumătate, trei, îl tund și pe Dennis Man și pe Ianis Hagi, pe Florinel Coman și foarte mulți și de la naționala de tineret și de la naționala mare.
În general, au încredere în mine băieții și stabilim dinainte ce și-ar dori și sunt mulțumiți întotdeauna toți. Spre exemplu, Dennis acum când a venit din Italia, a mers acolo și s-a tuns o singură dată, nu i-a plăcut și 4 luni nu s-a mai tuns deloc. Și a venit cu ditamai pletele și atunci a durat cam o oră și jumătate, destul de mult. La Junior și în general, durează în jur de 50 de minute, o oră”, a declarat Virgil, conform sursei citate.
https://www.youtube.com/watch?v=dFdyYyIIcgw
CITEȘTE ȘI -->> MESAJ INDECENT AL LUI ILIE NĂSTASE LA ADRESA SOȚIEI SALE. ÎNCĂ O DOVADĂ CĂ PORECLA ”NASTY” I SE POTRIVEȘTE DE MINUNE
Frizerul a recunoscut că ține cu FCSB încă de când era copil, dar nu-l deranjează să-i tundă și pe rivali, printre care și Marius Șumudică.
„De mic copil țin cu FCSB, Steaua, și o să rămân așa pentru totdeauna, sper ca fanii rapidiști să nu se supere și nici Junior acum. (N.r. Pe cine ți-ai dori să tunzi și nu ai apucat încă?) Din România, i-am tuns pe toți pe cei care îmi doream să-i tund. Din afară, normal că îmi doresc să tund vedetele din fotbalul mare, pe Messi, pe Ronaldo, dar vedem. Poate dacă venea Portugalia în România, cine știe. Că pe Mbappe l-am ratat. (N.r. Îl ai pe Mbappe mic, pe Coman.) Da, pe Mbappe al nostru.

Sursa foto- Credit Jonathan Moscrop / Sportimage via PA Images, Profimedia Images Dennis Man
Antrenori, l-am tuns pe Mihai Pintilii și destul de recent, l-am tuns pe domnul Marius Șumudică. Băiatul lui se tunde de 2-3 ani la mine și i-a propus să vină să îi fac o frizură ceva mai nonconformistă, să spun așa. Ne-am adaptat, i-am făcut ceva așa, elegant, cu părul pe spate, scurt în laterale, chiar i-a plăcut și am avut o comunicare foarte frumoasă, foarte deschisă. Chiar e un om foarte respectuos, mă așteptam să fie puțin mai exploziv pe aici.
Nu mi-a fost chiar frică, dar a fost o emoție plăcută, dar a fost foarte ok, foarte de treabă, foarte glumeț, foarte deschis. A stat vreo 40-50 de minute, chiar i-a plăcut experiența, n-a spus nimic. M-a ajutat Dumnezeu să câștig destule trofee și în viață se atrag campionii, sau cum?”, a mai povestit Virgil.
https://www.youtube.com/watch?v=_8v4l7d2zjg
CITEȘTE ȘI -->> ULTIMA REACȚIE A LUI LAURENȚIU REGHECAMPF, DUPĂ ZVONURILE CĂ AR DIVORȚA DE ANAMARIA PRODAN: „ESTE ULTIMUL AVERTISMENT”
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























