Special· 2 min citire

Mircea Lucescu povestește clipele de groază trăite în Ucraina până la repatriere: "Nu trebuia să se ajungă în acest punct"

Photo by Jonathan Alpeyrie/Sipa Press)/ Profimedia

Photo by Jonathan Alpeyrie/Sipa Press)/ Profimedia

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 14 mar. 2022, 14:54

Antrenorul celor de la Dinamo Kiev s-a întors în țară deși inițial ar fi dorit să rămână în capitala Ucrainei chiar și după începutul invaziei forțelor ruse. 

Desfășurarea ulterioară a evenimentelor l-au obligat pe tehnicianul de 76 de ani să își regândească poziția. În urmă cu opt ani atunci când luptele au început în regiunea Donețkului, Lucescu era chiar antrenorul lui Șahtior. Acum, el a avut un sentiment de deja-vu după ce gloanțele și rachetele au oprit fotbalul pentru mult timp în Ucraina.

"Am trăit războiul din 2014, când a trebuit să plecăm din Donețk și de atunci nu ne-am mai întors, doi ani la Kiev jucând peste tot, dar niciodată la noi acasă. Credeam că s-a terminat așa, dar acum asta ...După noaptea atacului rusesc am stat trei zile la Kiev. Apoi, cu ajutorul UEFA și al federației moldovenești, toți străinii de la diferitele echipe din Ucraina au plecat, în România și apoi în țările lor. Sunt acum la București, de unde încercăm să ajutăm cât mai mulți oameni", a dat detalii Lucescu pentru presa italiană. 

Mircea Lucescu povestește clipele de groază trăite în Ucraina până la repatriere: "Nu trebuia să se ajungă în acest punct" – poza 1

Mircea Lucescu. Foto: Profimedia

CITEȘTE ȘI -->> Un fost campion mondial a murit subit, la doar 28 de ani: „A fost o persoană minunată”

Antrenorul este dezamăgit că și sportivii au de suferit de pe urma deciziilor politice luate la cel mai înalt nivel.

"Pentru mine sportul trebuie să unească și nu trebuie să fie implicat, este la fel ca și cultura, ceva care ar trebui să rămână în afara conflictului. Nu am crezut niciodată că se va întâmpla așa ceva, ucrainenii și rușii au trăit împreună ca frați. Acum problema este toată politică, nu știu cum se va termina pentru că ucrainenii sunt oameni mândri. Războiul va dura mult timp și nu vor fi câștigători. Nu trebuia să se ajungă în acest punct", a mai indicat tehnicianul campioanei din țara vecină. 

CITEȘTE ȘI -->> VIDEO | Barcelona, în varianta 4X4! Nici Osasuna nu a scăpat aseară de furia catalanilor

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News