Federația Română de Handbal are un nou președinte, după ce Constantin Din a câștigat scutinul din 28 aprilie în fața lui Alexandru Dedu. Acesta a dat asigurări că va preda mandatul pe 2 mai, dar nu s-a ținut de cuvânt.
Ministerul Sportului trebuie să valideze alegerile de la FR de Handbal
După ce a pierdut alegerile din 28 aprilie, Alexandru Dedu a dat asigurări că va preda mandatul fără probleme. „Simt multă ușurare. Federația Română de Handbal e o federație grea și te consumă.
Luni, la ora 11:00, mă prezint la federație și o să începem procesul de tranziție, o să-i stau la dispoziție cu absolut toate întrebările noului președinte fiindcă handbalul e mai presus de Dedu sau de Din”, a mai declarat Alexandru Dedu.
Numai că Dedu și-a schimbat planurile. El a refuzat să semneze procesul de predare-primire pe motiv că alegerile FRH nu au fost înregistrate încă în Registrul federațiilor de la Tribunalul București.
„Nu ai încă drept de semnătură”, i-ar fi spus Alexandru Dedu lui Constantin Din, conform Eurosport. „Dar nici tu nu mai ai”, a venit răspunsul.
Până când noua conducere își va intra în rol, delegările arbitrilor și observatorilor pentru jocurile din această săptămână au fost făcute tot de vechile comisii, supervizate de secretarul general al FRH, Cristina Vărzaru.
Cristian Gațu i-a predat mandatul lui Alexandru Dedu a doua zi după alegeri
Alexandru Dedu a câștigat primul lui mandat la șefia FR de Handbal în 2014, când l-a învinc pe Criatian Gațu. „În prezența contabilului Mariana Cătuți, care este și acum în funcție, am făcut procesul de predare-primire.
Am semnat pentru banii care erau în conturi, le-am spus că aveam o creanță de la Realitatea TV, pentru drepturile TV, și am plecat. Apoi nu am mai călcat mult timp prin federație”, și-a amintit Gațu.