Sporturi· 1 min citire

Clasamentul WTA: Urcări pentru Jaqueline Cristian și Sorana Cîrstea / Gabriela Ruse, coborâre de 26 de locuri / Arina Sabalenka, lider incontestabil

Sorana Cîrstea (Foto: Lucian Nuță)

Sorana Cîrstea (Foto: Lucian Nuță)

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 8 sept. 2025, 16:18

 

Jaqueline Cristian continuă să fie jucătoarea din România cel mai bine clasată în ierarhia WTA, ea fiind pe locul 43, după o urcare de 7 poziții, cu 1.281 puncte.

Sorana Cîrstea a urcat cinci locuri și este pe 66, cu 998 puncte.

În Top 100 se află și Gabriela Ruse, care a înregistrat cea mai mare coborâre în această săptămână, 26 de locuri, ea fiind pe 96, cu 779 puncte.

Irina Begu a coborât 17 locuri și a ieșit din Top 100, fiind pe 109, cu 694 puncte.

Și Anca Todoni a coborât două locuri și este pe 114, cu 660 puncte.

Miriam Bulgaru a urcat 32 de locuri și a intrat în Top 200, fiind pe 168, cu 421 puncte.

Arina Sabalenka din Belarus, câștigătoare la US Open, este în continuare lider, cu 11.225 puncte, iar poloneza Iga Swiatek este pe 2, cu 7.933 puncte.

Coco Gauff (SUA) ocupă locul 3, cu 7.874 puncte.

Top 5 este completat de americanca Amanda Anisimova, finalistă la US Open, cu 5.159 puncte și rusoaica Mirra Andreeva (4.793 puncte).

La dublu, Sorana Cîrstea este cel mai bine clasată dintre românce – locul 56, în urcare un loc, cu 1.504 puncte.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News