Cristina Neagu critică arbitrajul după eliminarea din Liga Campionilor: „Furt pe față! Nu te poți lupta cu sistemul”

Cristina Neagu
Echipa feminină de handbal CSM București a fost eliminată în sferturile Ligii Campionilor de Esjberg.
„În mod special în repriza a doua a fost furt pe față”, este revoltată Cristina Neagu
Formația daneză a câștigat ambele manșe, impunându-se în tur cu 32-28, iar în returul care a avut loc la Sala Polivalentă din București cu 33-31 (16-18). La începutul celei de-a doua reprize, două jucătoare de la echipa gazdă, Emilie Hegh Arntzen și Crina Pintea, au fost eliminate.
La final, Cristina Neagu a dat vina pe arbitraj. „Normal că suntem supărate și dezamăgite, mai ales că am simțit că am fi putut s-o facem, dar e greu să joci șapte contra nouă pentru 60 de minute.
În mod special în repriza a doua, când a fost furt pe față. Acum o să spună toată lumea că suntem români, că mereu dăm în arbitraj. Să spună fiecare ce vrea, eu spun ce am simțit.
Cei 5.000 de oameni cred că au simțit la fel, și voi cred că ați simțit la fel. În repriza a doua s-a tras pe față cu echipa din Danemarca, nu spun că nu e o echipă bună, e o echipă foarte bună, dar am simțit că putem întoarce rezultatul. Mai ales în repriza a doua, arbitrajul a fost într-o singură direcție.
Când oamenii au ceva cu tine, îți arată lucrul ăsta nevorbind. Nu te poți lupta cu sistemul, este a doua mare hoție pe care o trăiesc după Campionatul European, împotriva Muntenegrului.
Cred că suntem o echipă care merită să fie în Final Four. Cred că este o victorie nemeritată și o calificare nemeritată a echipei din Danemrca. Să dai cartonaș roșu unei jucătoare care ridică brațele și lasă jucătorul să arunce liber la poartă este de neconceput”, a spus Neagu.
Este al cincilea an la rând în care CSM București ratează calificarea în Final Four. În sezonul 2017/2018 a fost învinsă în semifinale de Gyor cu 20-26, dar a câștigat finala mică în fața lui Rostov Don cu 31-30.
În 2018/2019 a fost eliminată în sferturi de Metz (48-54 la general), în sezonul următor competiția a fost anulată din cauza pandemiei de covid-19, în 2020/2021 a fost scoată din cursă de ȚSKA Moscova din cauza numărului de goluri marcate în deplasare (32-27 la București și 19-24 în Rusia), iar anul trecut de aceeași Esjberg (52-53).
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























