Sporturi· 3 min citire

Decizie ciudată a World Rugby! Arbitrul finalei Cupei Mondiale a fost amenințat cu moartea de fanii sud-africani

Wayne Barnes

Wayne Barnes

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 24 oct. 2023, 00:06

World Rugby a anunțat, azi, că finala Cupei Mondiale din Franța, care va avea loc sâmbătă, va fi oficiată de englezul Wayne Barnes.

Noua Zeelandă și Africa de Sud vor fi adversare, în finala Cupei Mondiale, pentru a 106-a oară

Meciul dintre Noua Zeelandă și Africa de Sud este cea mai așteptată partidă de lumea rugby-ului, nu doar pentru că că este finala competiției supreme, dar și pentru că meciurile directe au o istorie de 102 ani.

Primul meci direct a avut loc pe 13 august 2921, la Dunedin, în Noua Zeelandă, iar gazdele s-au impus cu 13-5. Ultima dată au fost adversare înaintea competiției din Franța, pe 25 august, când Africa de Sud s-a impus la Londra cu 35-7.

În plus, Noua Zeelandă și Africa de Sud sunt cele mai titrate echipe din competiție, fiecare cu 3 succese. S-au mai întâlnit în ultimul act o singură dată, în 1996, Africa de Sud având câștig de cauză cu 15-12, după prelungiri.

În vârstă de 44 de ani, Wayne Barnes este unul dintre cei mai respectați și criticați arbitri din rugby.

Devenit arbitru internațional în 2005, la doar 25 de ani, cel mai tânăr din istorie, Barnes a oficiat la centru meciul Franța – Noua Zeelandă, din sferturile Cupei Mondiale din 2007.

i-a dat cartonaș galben neo-zeelandezului Luke McAllister și a trecut cu vederea un înainte de aproape 1 m la faza din care Franța a reușit eseul cu ajutorul căruia avea să se impună.

Wayne Barnes, arbitrul finalei Cupei Mondiale, nu a oficiat Noua Zeelandă timp de 8 ani

La vremea respectivă rețelele de socializare nu erau atât, de dezvoltare ca acum, dar pagina de wikipedia a lui Barnes a fost luată cu asalt, anunțându-i-se decesul în cele mai cumplite moduri.

Ca urmare, IRB (fostul nume al forului mondial, World Rugby) s-a preocupat de protecția lui. Nu a mai arbitrat niciun la turneul final de acum 16 ani și a fost însoțit permanent fde gărzi de corp, scrie RMC Sport.

În biografia scrisă și publicată în 2012, fostul antrenor al „All Blacks” Graham Henry a sugerat o conspirație împotriva echipei sale.

„Știa că, dacă s-ar fi întâmplat o situație comparabilă în alte sporturi, aceasta va fi investigată. Dar a existat o puritate fericită în rugby, sau cel puțin așa voia toată lumea să o perceapă

Nici măcar nu a fost corect din punct de vedere politic să sugerăm că oficialii meciului ar fi putut favoriza o echipă”, este scris în cartea semnată de Bob Howitt.

La turneul final din 2011, Barnes nu a arbitrat niciun meci al Noii Zeelande. După 4 ani a oficiat partida din grupă cu Argentina, iar peste alți 4 cea cu Țara Galilor, pentru medalia de bronz.

Wayne Barnes a primit anul trecut amenințări cu moartea, după un meci pierdut de Africa de Sud

Arbitrul a avut probleme și din cauza Africii de Sud, tot după un meci cu Franța. În 2022, „cocoșii” se impuneau cu 30-26 într-o partidă test.

A eliminat câte un jucător din fiecare echipă, iar Rassie Erasmus, fost antrenmor al naționalei sud-africane i-a anlizat prestația, arătând fiecare greșeală pe care a comis-o.

Rezultatul a fost dur. Mulți utilizatori de internet l-au amenințat cu moartea și l-au hărțuit cibernetic atât pe el, cât și pe și rudele lui. Mai mult, partenera arbitrului a fost amenințată cu agresiuni sexuale.

A vrut să renunțe la arbitraj pentru a se dedica în totalitate cabinetului de avocatură pe care-l conduce, dar a rămas în lumea rugby-ului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News