Sporturi· 2 min citire

Florentin Pera, antrenorul naționalei de handbal feminin, după victoria cu Cehia: „Sunt foarte mândru de jucătoarele mele, am arătat ca o familie”

Florentin Pera

Florentin Pera

Scris de Darius Stănescu Publicat: 30 nov. 2024, 10:00

Antrenorul naționalei de handbal feminin, Florentin Pera, a declarat vineri, după debutul cu victorie la CE2024, că echipa a arătat spirit de luptă și a fost ca o familie.

 

„Sunt foarte mândru de jucătoarele mele, sunt foarte mândru de atitudinea noastră de luptă și de atmosfera din interiorul echipei, de energie și, de asemenea, sunt fericit pentru că avem o echipă foarte tânără, cu multe jucătoare aflate pentru prima dată la Campionatul European. Astăzi am arătat ca o familie”, a declarat antrenorul tricolorelor după victoria cu Cehia, obținută în ultimele minute.

 

România a învins vineri, la Debrecen, reprezentativa Cehiei, scor 29-28 (11-13), în primul meci din grupa B a Campionatului European, iar următoarele dispute vor avea loc în 1 decembrie, cu Muntenegru, respectiv în 3 decembrie, cu Serbia.

 

Turneul final al CE2024 are loc în Ungaria, Elveția și Austria, între 28 noiembrie – 15 decembrie. Ediția din 2024 a Campionatului European este prima cu 24 de echipe la start, iar meciurile sunt găzduite în grupele preliminare de Debrecen (grupele A și B), Basel (C și D) și Innsbruck (E și F), în grupele principale de Debrecen și Viena, capitala Austriei urmând a găzdui și fazele finale.

 

Primele două clasate în fiecare grupă preliminară se vor califica în grupele principale, cu meciuri programate între 5-11 decembrie. Semifinalele vor avea loc în 13 decembrie, iar finalele pentru medalii în 15 decembrie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News