Jucătoarea română de tenis Elena-Gabriela Ruse (103 WTA) a anunțat că a fost operată cu succes, la Barcelona, după ce a acuzat dureri la mâna stângă.
Elena Gabriela Ruse anunță că va reveni pe teren „cât mai curând”
Elena Gabriela Ruse nu a mai jucat niciun meci din 19 iulie, când a fost învinsă în primul tur la Hamburg și, ulterior, a ieșit dintre primeloe 100 de jucătoare ale lumii.
„Am avut dureri la mână la ultimele turnee. În urma investigațiilor, echipa mea și cu mine am decis că operația este necesară pentru a asigura o recuperare completă. Am fost operată ieri și totul a decurs foarte bine”, a anunțat Ruse pe contul de instagram.
„Am început procesul de recuperare și sperăm să revenim în competiție cât mai curând”, a adăugat jucătoarea care pe 6 noiembrie va împlini 25 de ani.
„Viața îți va pune adesea la încercare răbdarea. Anul acesta a fost o lecție, să nu renunți niciodată, să te concentrezi pe ceea ce poți controla și să continui să mergi înainte, orice ar fi. Ne vedem cu toții în curând”, a mai scris Gabriela Ruse.
Chiar dacă nu a fost operată la mâna dreaptă, cea în care ține racheta de tenis, ea riscă să rateze ultimul turneu de Mare Șlem al anului, US Open, care va avea loc între 29 august și 11 septembrie.