Iga Swiatek (23 de ani, 2 WTA) a fost suspendată timp de o lună, după ce a fost depistată pozitiv cu substanța trimetazidină.
„Ne e frică de instituțiile care ar trebui să ne protejeze”, spune Tara Moore
Tara Moore (32 de ani, locul 268 la dublu) a avut o reacție extrem de dură. Britanica a fost depistată pozitiv, dar a avut de așteptat 19 luni, până în decembrie 2023, pentru a fi audiată de Sport Resolutions. Moore a fost mai apoi exonerată, după ce s-a dovedit că a mâncat carne contaminată.
„Stai. Dacă e suspendată până pe 4 decembrie, cum a fost posibil să joace la Billie Jean King Cup săptămâna trecută? Să-mi explice cineva, pentru că nu înțeleg nimic
Când vor lua WTA și ATP decizia să investigheze ITIA și procedurile ei pentru o abordare mai corectă și deschisă? Jucătorii profesioniști nu pot face asta singuri! Ne e frică de instituțiile care ar trebui să ne protejeze”, s-a revoltat sportiva.