Lui Andrei Cornea nu i-a trecut euforia câștigării medaliei de aur la canotaj: „A fost o zi care nu poate fi descrisă”

Canotaj
Președinta Agenției Naționale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a afirmat, joi, în cadrul unui eveniment organizat la Casa României din Paris, la care au fost fost prezenți campionii olimpici David Popovici, Andrei Cornea și Marian Enache, că este fericită pentru rezultatele de excepție obținute până acum.
Enache a afirmat că a avut tot timpul încredere că poate câștiga titlul
"Sunt foarte fericită pentru aceste rezultate de excepție. David Popovici a avut mână bună, a spart gheața exact cum trebuie, și sper ca încă o săptămână și două zile, cât mai durează Jocurile Olimpice să mai vină foarte mult sportivi aici. Eu le urez succes tuturor sportivilor care urmează să simtă adrenalina Jocurilor Olimpice, pentru că eu personal iubesc această competiție și sunt în convinsă că vor da dovadă de mai multă ambiție, mai multă dăruire", a afirmat Elisabeta Lipă.
Canotorul Marian Enache, campion olimpic la dublu vâsle masculin, a afirmat că a avut tot timpul încredere că poate câștiga medalia de aur: "Suntem foarte bucuroși pentru ceea ce am putut realiza aici la Paris. Am plecat tot timpul cu mentalitatea de a câștiga și că vom reuși, indiferent de condiții și presiuni care se pun pe noi. Ceea ce am făcut la antrenamente ne-a adus aici".
Colegul său Andrei Cornea a afirmat că încă nu i-a trecut euforia câștigării medaliei de aur.
"Suntem foarte fericiți, adrenalina încă mai este în noi. A fost o zi care nu poate fi descrisă, nu am cuvinte. Le mulțumim tuturor care ne-au fost alături, și antrenorul lui nostru Antonio Colamonici, care a avut încredere mult mai mare în noi decât aveam noi. E normal să curgă lacrimi și pentru că este cel mai mare titlu pe care îl poți lua, mai mult de atât nu poți realiza", a afirmat Cornea.
Campionii olimpici David Popovici (înot), Andrei Cornea și Marian Enache (canotaj), sportivi din cadrul lotului de canotaj și cel de atletism și gimnastică, președintele COSR, Mihai Covaliu, președinta ANS, Elisabeta Lipă, președinți de federații și alți oficiali participă, joi, la Casa României, la un eveniment organizat de COSR și Ambasada României la Paris.
În cadrul evenimentului a avut loc și un concert al formației Voltaj care a compus imnul Team România, la final sportivii cântând alături de artiști pe scena din ambasada României.
România are patru medalii la JO 2024, două de aur, una câștigată de înotătorul David Popovici la 200 metri liber, una obținută de Andrei Cornea și Marian Enache la dublu vâsle masculin, una de argint, cucerită de Ancuța Bodnar și Simona Radiș la dublu vâsle feminin, și una de bronz, obținută de David Popovici la 100 metri liber.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























