Jucătoarea ucraineană de tenis Marta Kostyuk s-a calificat în turul secund de la Roland Garros, dar a izbucnit în lacrimi la finalul meciului.
Racheta a distrus o clădire din apropierea casei părinților ei, în Ucraina
„Sunt incredibil de mândră de mine. Cred că a fost unul dintre cele mai dificile meciuri din cariera mea. În această dimineață, o rachetă a distrus o clădire la 100 de metri de casa părinților mei.
A fost o dimineață foarte dificilă. Nu știam cum va decurge meciul pentru mine, nu știam cum voi face față.
O bună parte a acestei dimineți am plâns pur și simplu. Dar nu vreau să vorbesc despre mine astăzi. Sunt foarte fericită că am trecut în turul doi, dar toate gândurile și toată inima mea se îndreaptă către poporul ucrainean”, a spus Marta după ce a învins-o în două seturi, scor 6-2, 6-3, pe spaniola de origine rusă Oksana Selekhmeteva.
De la începutul invaziei rusești în Ucraina, în 2022, Kostyuk s-a pronunțat în mod regulat împotriva războiului, refuzând în mod constant să dea mâna cu adversarele sale din Rusia sau Belarus.