„Mi-au spus că voi lupta sau voi muri”. Un atlet kenyan afirmă că a fost înrolat fără voia sa în armata rusă pentru războiul din Ucraina

kenyan-capt-vid
Cine nu a visat niciodată să nu se mai întoarcă din vacanță? Probabil că Evans ar fi preferat să nu plece niciodată. Brigada motorizată ucraineană nr. 57 a dat publicității recent mărturia unui kenyan capturat pe front, care spune că a fost înrolat fără voia sa în timpul unei vacanțe la Sankt Petersburg, relatează Le Figaro.
Cel care spune că se numește Evans și că este atlet de peste 10 ani explică într-un videoclip de aproximativ zece minute că a fost păcălit și înrolat cu forța în armata rusă. Totul ar fi început în timpul unei vizite turistice la Sankt Petersburg, la o dată nespecificată. Cu o zi înainte de întoarcerea sa programată în Kenya, Evans povestește că a fost abordat de un bărbat, care i-a propus să-i prelungească viza și să-i găsească un loc de muncă.
În aceeași seară, bărbatul i-a prezentat un contract redactat în limba rusă, pe care Evans s-a grăbit să-l semneze. Interlocutorul său i-a cerut apoi pașaportul și telefonul, promițându-i că i le va înapoia în scurt timp. Dar evenimentele s-au precipitat: alți bărbați au venit să-l ia cu mașina și l-au dus într-o destinație necunoscută. Când a întrebat unde se duce, i s-a răspuns să „se relaxeze”. Dar câteva ore mai târziu, atletul kenyan s-a trezit într-o tabără militară. Acolo i s-a spus că a semnat un contract cu armata și că nu poate să se retragă. „Mi-au spus că voi lupta sau voi muri”, a povestit el în fața Brigăzii 57 motorizate.
„Mi-am scos echipamentul și am fugit prin pădure”
„Nu sunt un inamic al Ucrainei, eram prizonierul situației”, se justifică Evans. „Această semnătură mi-a ruinat viața”.
Cetățeanul kenyan explică că a urmat o săptămână de antrenament, în care a învățat să mânuiască o armă. În tabără, „majoritatea erau ruși, dar erau și belaruși și tadjici”, mărturisește el.
El nu vorbește limba și nu înțelegea nimic din instrucțiuni. La sfârșitul pregătirii, a fost trimis direct într-o zonă de luptă. În acel moment, Evans nu s-a gândit prea mult: „Mi-am scos echipamentul și am fugit prin pădure, spre liniile ucrainene”, povestește el. „Dacă aș fi mers în cealaltă direcție, aș fi fost împușcat”. După două zile de rătăcire, atletul a dat peste o patrulă ucraineană care l-a amenințat cu arma. El a ridicat mâinile în aer și a explicat situația în care se afla. „M-au legat și m-au dus la comandantul lor. Mi-au dat apă și mâncare”, a povestestit el plângând.
La sfârșitul videoclipului, Evans imploră să nu fie trimis înapoi în Rusia în cadrul unui potențial schimb de prizonieri. „O să mă omoare. Am o fiică de 16 ani acasă, care locuiește cu mama mea. Are nevoie de mine”, spune el. În descrierea videoclipului său publicat pe YouTube, Brigada 57 motorizată „subliniază că interviul a fost înregistrat cu consimțământul prizonierului”. „Dar nu trebuie să uităm că este vorba de o persoană care a luptat alături de inamic și că, prin urmare, este la latitudinea voastră să credeți sau nu cuvintele și lacrimile sale”, adaugă unitatea.
Recrutarea de africani de către Rusia pentru a duce războiul în Ucraina nu este deloc o noutate. Kievul a anunțat deja capturarea unor mercenari proveniți din mai multe țări africane. Atrași de promisiunile de locuri de muncă și salarii fabuloase, mulți dintre ei se înrolează de bunăvoie, provenind din Togo, Nigeria sau Camerun. Dar o altă parte este, de asemenea, victimă a manipulării și recrutată cu forța, așa cum a demonstrat o anchetă a France 24, difuzată în iunie anul trecut. Fără o pregătire reală, ei sunt adesea folosiți drept carne de tun.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























