În noaptea de Revelion, un sportiv a fost protagonistul unui episod dramatic, care se putea se putea încheia tragic.
Elohim Prandi, handbalistul lui PSG și al naționalei Franței, a fost la un pas de moarte. Acesta sărbătorea trecerea în noul an la un club de noapte din Paris, moment în care a fost înjunghiat de mai multe ori cu un cuțit.
Poliția cercetează cazul și a demarat deja o anchetă pentru tentativă de omor, susține presa franceză. Jucătorul de handbal este în spital, în afara oricărui pericol.
https://twitter.com/psghand/status/1477339424769908752
”Elohim Prandi a fost victima unei agresiuni la Paris, după ce a fost înjunghiat de mai multe ori. Clubul își exprimă indignarea față de acest atac și îi oferă tot sprijinul jucătorului și celor dragi lui, pentru a trece peste aceste momente.
Jucătorul se află acum în spital și starea sa nu ne dă motive de îngrijorare”, se arată în comunicatul celor de la PSG, preluat de Marca.