Sporturi· 2 min citire

Naționala feminină de handbal și-a stabilit obiectivul pentru CE: „Ne dorim calificarea în grupele principale”

Naționala feminină de handbal a României va juca în Grupa C la Campionatul European de luna viitoare, cu Franţa, Olanda şi Macedonia de Nord

Naționala feminină de handbal a României va juca în Grupa C la Campionatul European de luna viitoare, cu Franţa, Olanda şi Macedonia de Nord

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 28 oct. 2022, 19:36

Campionatul European feminin de handbal are loc între 4 și 20 noiembrie, în Slovenia, Macedonia de Nord și Muntenegru.

„Ne dorim calificarea în grupele principale”, a declarat selecționerul Florentin Pera

România va juca în Grupa C, alături de Franța, Olanda și Macedonia de Nord. Lotul a plecat, azi, în Ungaria, unde va disputa două amicale, cu Ungaria pe 29 octombrie și cu Germania pe 2 noiembrie, la Tatabanya.

La sfârșitul pregătirii centralizate de la Cheile Grădiștei, selecționerul Florentin Pera a declarat că prima reprezentativă își propune calificarea în grupele principale la CE, chiar dacă pornește cu a treia șansă, după Olanda și Franța.

„Cu siguranță ne dorim calificarea în grupele principale. Cu acest gând mergem, chiar dacă suntem cotați cu a treia șansă în grupă, pentru că Olanda și Franța pornesc ca favorite.

Asta nu trebuie să ne dezarmeze, ci dimpotrivă, să ne motiveze și să încercăm să producem surpriza în primul meci. Îmi doresc să arătăm ca o echipă unită care luptă în fiecare partidă, indiferent de adversar”, a afirmat Pera înaintea plecării în Ungaria.

„Fiecare jucătoare va da totul pentru națională”, este convins Florentin Pera

Plecarea spre Skopje va avea loc pe 3 noiembrie, iar primul joc din cadrul EURO 2022 e programat pe 5 noiembrie. „Primul meci este cel mai important pentru noi, cu Olanda. E o echipă puternică, o știm destul de bine. Este într-o formă foarte bună, dar asta nu face decât să ne motiveze și să ne capaciteze pentru a ne autodepăși.

Olanda e an de an o pretendentă la medalii de prin 2015, e și campioană mondială. Dar e primul meci și se poate întâmpla orice. Noi mergem cu gândul de a da totul pe teren, sunt convins că fiecare jucătoare va da totul pentru națională și suporterii noștri”, a adăugat el.

Selecționerul a menționat că amicalele cu Ungaria și Germania vor arăta nivelul naționalei înaintea Campionatului European. „Sunt două meciuri de pregătire foarte utile pentru noi cu Ungaria și Germania, două selecționate puternice.

Meciurile ne vor arăta nivelul actual al naționalei înaintea Campionatului European. Fetele s-au pregătit bine până acum și le simt motivate”, a precizat Florentin Pera.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News