Sporturi· 1 min citire

Nick Kyrgios, dezvăluire surprinzătoare despre Rafael Nadal: „Nu puteam să îl suport. Obișnuiam să îl urăsc”

kyrgios

kyrgios

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 15 dec. 2024, 15:37

 

Nick Kyrgios (29 de ani), care se pregătește de revenirea pe teren la începutul anului 2025, a declarat recent, într-un interviu, că în trecut îl ura pe Rafael Nadal și că nu împărtășea opinia pozitivă pe care o aveau tenismenii din academiile australiene.

„Nu puteam să îl suport. Obișnuiam să îl urăsc și să îl disprețuiesc atunci când îl vedeam în jurul meu. Era un jucător care mă motiva mereu. Dacă jucam împotriva lui încercam să mă ridic la nivelul lui și să încerc să joc cel mai bun tenis pe care îl puteam juca. Nu am simțit aceeași furie față de Federer sau Novak atunci când jucam cu ei”, a afirmat australianul, potrivit sportskeeda.com.

„Toată lumea din academiile noastre de-acasă îl idoliza pe el, spunea că e un muncitor atât de puternic. Eu eram ceva de genul «eu nu-l suport». Voiam să le arăt oamenilor că poți să te distrezi și să fii relaxat și să bați oameni ca el”, a adăugat Kyrgios.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News