Sporturi· 2 min citire

Panică la Snagov! ''Ministrul Ionuț Stroe obligă personalul să deservească sportivii ce vor veni din Italia!''

20414101_696316260577619_6104567060448115260_o

20414101_696316260577619_6104567060448115260_o

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 25 feb. 2020, 23:27

Lotul național de kaiac-canoe se întoarce din Italia, iar angajații de la CSN Snagov sunt îngrijorați!

Sportivii români revin în țară din Italia, țară afectată de coronavirus, însă nu vor sta în carantină.

Aceștia vor fi cazați la Complexul Sportiv Național Snagov, iar angajații au intrat în panică.

Dacă nu se vor prezenta la locul de muncă, angajații riscă să rămână fără serviciu!

Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, și directorul CSN Snagov au obligat personalul să aibă grijă de sportivi care se vor întoarce din Italia, potrivit comunicatului Sindicatului Național Sport și Tineret.

"În seara aceasta se întoarce din Italia, cu un avion de linie, lotul național de kaiac canoe și sportivii vor fi duși cu un autocar direct în Complexul Sportiv Național Snagov. În cursul zilei astăzi, 25 februarie, sportivii lotului de haltere au fost mutați în Complexul Izvorani și alții duși în CSN Nicolae Navasart. CSN Snagov a fost eliberat pentru cei care vin din Italia. Restul sportivilor care erau în cantonament aici au fugit astăzi din bază la aflarea veștii. Ședința cu salariații a fost una tensionată și, având în vedere că oamenii sunt speriați de riscul la care se expun, au fost amenințați cu concedierea și s-au făcut presiuni ca nimeni să nu lipsească în perioada următoare.

Ministrul Ionuț Stroe și directorul CSN Snagov obligă personalul să deservească sportivii ce vor veni din Italia, deși riscul de a fi expuși la infecție cu coronavirus este major. Nu se respectă regulile aplicate celor care se întorc din Italia și care sunt trimiși în carantină la domiciliu și nu este protejat personalul care deservește baza sportivă. Este inadmisbil ca oamenii să fie forțați să lucreze în centru de carantinare. Dacă decizia este ca sportivii să fie izolați în baza sportivă, atunci să se aducă personal specializat și materialele necesare. Materialul este trimis în urma solicitării membrilor noștri care ne cer sprijin. Vom sesiza ISU, Jandarmeria și DSP cu privire la nerespectarea procedurilor în aceste situații și punerea în pericol a salariaților" se arată în comunicatul Sindicatului Național Sport și Tineret, potrivit News.ro.

Citește și EURO 2020, afectat de coronavirus? Anunțul vicepreședintelui UEFA

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News