După anunțul Simonei Halep de la sfârșitul lunii trecute de a declara forfait pentru meciurile care vor avea loc la Radom, acum a venit rândul Gabrielei Ruse să îi urmeze exemplul.
Numărul 55 mondial acuză o problemă la inimă apărută după o perioadă în care s-a confruntat cu mai multe provocări în ceea ce privește starea de sănătate. Jucătoarea de 24 de ani și-a motivat decizia prin intermediul unei postări de pe o rețea de socializare.
“Am avut probleme cu o pneumonie virală urmată de covid-19 în luna februarie, chiar am jucat la Dubai pe antibiotice. Nu am vrut să renunț. Am făcut tot ce am putut ca să mă refac și să joc în SUA. SUA a reprezentat un start lent și am simțit efectele bolii îndelungate. Am început să mă simt mai bine aproape de Miami, deși aveam probleme în a forța mai mult de două meciuri.
Totuși, la Charleston m-am simțit lentă, lipsită de energie și am avut probleme la meciuri mai lungi. Investigații amănunțite au arătat o inflamație la inimă. Corpul meu are nevoie de odihnă. A trebuit să iau foarte dificila decizie de a mă retrage din Billie Jean Cup și de a nu concura săptămânile următoare. Billie Jean Cup are un loc special în inima mea și a fost mereu un sentiment extraordinar să joc pentru țara mea”, au fost cuvintele care au însoțit postarea bucureștencei.
Ruse era a treia cel mai bine clasată româncă din circuitul feminin, după Simona Halep și Sorana Cîrstea. Ultima a refuzat convocarea așa că Tecău nu va avea la dispoziție primele trei guri de foc ale tricolorelor. În aceste condiții, împotriva liderului mondial Iga Swiatek, dar și a Magdei Linette, căpitanul nejucător se poate baza pe Irina Begu (nr 66WTA) și pe Mihaela Buzărnescu (nr 122 WTA).