Ciprian Marica și Ilie Năstase au intrat în conflict în această lună, după ce fostul fotbalist a reușit să-l elimine pe ,,Nasty'' din funcția de președinte al fundației care îi poartă numele și care administrează baza Voința.
După ce au început să-și arunce vorbe dure, cei doi s-au împăcat până la urmă, iar Ilie Năstase urma să fie repus în funcțai de președinte al fundației. Pentru moment, acest lucru încă nu s-a întâmplat, pentru că nu s-au întâlnit încă avocații celor două părți, după cum susține fostul lider ATP.
,,Ne-am întâlnit noi cu avocații. Avocații noștri încă nu s-au întâlnit! Nu, nu, încă nu s-a rezolvat, dar urmează. O să revin în funcția de președinte.
Trebuie să se sune avocații să vorbească și să se lămurească lucrurile. Am o relație foarte bună cu Marica și lucrurile se vor rezolva'', a declarat Ilie Năstase, pentru Fanatik.