Jucătoarea română de tenis Irina Maria Bara (181 WTA) a fost eliminată în turul doi al calificărilor la Australian Open 2024.
Irina Bara a câștigat doar 3 game-uri în meciul din turul secund al calificărilor de la Australian Open 2024
Primul turneu de Mare Șlem al anului începe duminică, iar țara noastră va avea doar trei reprezentante pe tabloul principal: Sorana-Mihaela Cîrstea, Ana Bogdan și Jaqueline Adina Cristian.
Bara a avut-o adversară pe germanca Eva Lys (138 WTA, cs 26), care s-a impus clar, cu 6-1, 6-2.
Românca a foist dominată din toate punctele de vedere. În primul set, ea și-a făcut foarte greu serviciul la 0-1, după ce a salvat 3 mingi de break, după care a cedat 5 game-uri la rând.
În partea a doua a confruntării, Lys a realizat un break alb la 1-1, iar de la 3-2 nu a mai cedat niciun game până la final.
Următoarea adversară a germancei este Léolia Jeanjean (Franța, 145 WTA). Învingătoarea se califică pe tabloul principal.