Sporturi· 2 min citire

România va întâlni Serbia, în play-off-ul Billie Jean King Cup! Meciul va avea loc în noiembrie, în deplasare

Echipa feminină de tenis a României

Echipa feminină de tenis a României

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 24 mai 2023, 22:16

Echipa feminină de tenis a României va întâlni Serbia, în deplasare, în play-off-ul competiției Billie Jean King Cup.

România întâlnește Serbia, în deplasare, în play-off-ul Billie Jean King Cup

Tragerea la sorți a avut loc la Londra, iar duelul va avea loc pe 10 și 11 sau 11 și 12 noiembrie. Câștigătoarea va evolua în calificările pentru turneul final al competiției, iar învinsa în Grupa I.

În aprilie, România a fost învinsă de Slovenia, la Koper, cu 2-3, după ce a condus cu 2-0, ratând calificarea la turneul final.

Serbia a câștigat Grupa B a zonei Europa/Africa a Grupei valorice I, după 1-2 cu Suedia și 3-0 cu Croația, 2-1 cu Bulgaria, 3-0 cu Danemarca și 2-1 cu Norvegia. Ulterior, a pierdut play-off-ul cu Țările de Jos, cedând cu 1-2.

Serbia conduce România cu 2-1 în meciurile directe, după ce s-a impus cu 2-1 în 2007, în primul tur al Grupei I, zona Europa/Africa, la Plovdiv, și cu 2-1 în 2008, în aceeași fază.

În 2014, la București, România câștiga cu 4-1 și promova în Grupa Mondială a Fed Cup (actuala Billie Jean King Cup).

Serbia nu are nicio jucătoare în prima sută mondială la simplu, cele mai bine clasate fiind Olga Danilovic (104 WTA), Aleksandra Krunic (133), Natalija Stevanovic (214), Lola Radivojevic (272) și Mia Ristic (417).

Programul complet al meciurilor din play-off-ul Billie Jean King Cup: Slovacia – Argentina, Belgia – Ungaria, Marea Britanie – Suedia, Brazilia - Coreea de Sud, Ucraina – Olanda, Serbia – România, Japonia – Columbia și Austria – Mexic.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News