Sporturi· 3 min citire

Un star al ciclismului se retrage din activitate: „Când voi concura, voi ști că este ultima oară”

Thibaut Pinot

Thibaut Pinot

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 13 ian. 2023, 16:02

Ciclistul francez Thibaut Pinot (Groupama-TDJ) a anunțat că se va retrage din plutonul profesionist la sfârșitul acestui sezon.

„Când voi concura, voi ști că este ultima oară”, recunoaște Thibaut Pinot

Pinot, 32 ani, a precizat că ultima lui cursă va fi Turul Lombardiei, în luna octombrie, cursă în care s-a impus în 2018. Înainte de această cursă, francezul vrea să participe la Turul Italiei, în mai, și apoi la ultimul său Tur al Franței, în iulie.

„În ultimul meu an, vreau să concurez, m-ar enerva să-l ratez. Turul Franței a fost dur, dar a fost și cel care mi-a dat cele mai frumoase emoții (...). Pentru ca ultimul meu an să fie bun, trebuie să fiu acolo. Doar pentru toți cei care m-au susținut.

Când voi concura, voi ști că este ultima oară, înainte de a merge și de a mă îngropa în gaura mea”, a declarat Pinot într-un interviu pentru L'Equipe, preluat de RMC Sport.

Factorul declanșator al acestei decizii pentru Pinot a fost o accidentare din 2021, în urma unei căzături la Nisa din Turul Franței 2020. „Atunci mi-am dat seama că e greu, că îmbătrânesc și m-am gândit de câteva ori să renunț”, recunoaște el.

Profesionist din 2010, Pinot s-a remarcat în Turul Franței din 2012, când a câștigat o etapă după o evadare solitară și s-a clasat al zecea la general. Doi ani mai târziu, el a urcat pe ultima treaptă a podiumului, cel mai bun rezultat până în prezent în nouă participări.

În Turul Italiei, Pinot a fost al patrulea în 2017, câștigând și o etapă, iar în Turul Spaniei a ocupat locul șase la ediția 2018, când s-a impus în două etape.

„Îmi vând bicicleta. Nici nu vreau să mai aud de ea”, a spus, cu umor, Thibaut Pinot

În ceea ce privește viața de după retragere, Pinot garantează că nu se va plictisi, deoarece își va dedica timpul celei de-a doua pasiuni. „Întotdeauna mi-am dorit să creez lucruri din ceea ce ne dă natura, cum ar fi mierea, să cultiv fructe și legume, să vă ce ne pot oferi animalele”, a mai spus ciclistul.

El are o fermă la Melisey, în Haute-Saone, construită pe un teren ce aparținea străbunicilor lui. Are o duzină de capre, vaci, măgari și oi. „Acest proiect de fermă, cultivarea pământului, l-am avut mereu în mine. Datorită bicicletei, am putut să construiesc toate acestea”, explică el.

„Mereu mi-am dorit să am o altă viață, cu ferma, care mă readuce la viața reală. Și atunci când eram în livadă, pescuind sau la fermă, eram mult mai relaxat. Natura mă liniștește foarte mult”, mărturisește sportivul.

Cu umor, Pinot a spus are este primul lucru pe care îl va face după ce se retrage. „Îmi vând bicicleta. Nici nu vreau să mai aud de ea”, a precizat francezul. Totuși, el nu va rămâne departe de sport. „Îmi doresc să fac sport, trail running (n.r. – alergare pe teren accidentat) sau schi fond. Mi-ar plăcea”, a mai dezvăluit Pinot.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News