Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a învins-o greu pe americanca de origine ucraineană Katie Volynets, în turul 1 la Roma.
Sorana Cîrstea o depășește în ierarhia WTA pe Simona Halep după ce s-a calificat în turul 2 la Roma
Românca aflată pe locul 34 WTA a avut nevoie de set decisiv, cu 2-6, 6-3, 6-4, pentru a trece de o sportivă aflată pe locul 102 monmdial. Cîrstea care venea după titlul WTA 125 obținut la Reus și s-a calificat după două ore și 25 de minute.
Volynets a condus în primul act cu 2-0, dar a fost egalată, 2-2, însă a dominat restul setului și a câștigat cu 6-2.
Cîrstea a început în forță setul secund, s-a distanțat la 3-0 și a păstrat ecartul până la final. Volynets a avut 2-0 în decisiv, dar românca a realizat break la 3-3 și a încheiat meciul cu un game alb. Datorită acestei victorii, Sorana o va depăși în clasamentul WTA pe Simona Halep.
Următoarea adversară a lui Cîrstea este Jelena Ostapenko (20 WTA, cs 20), care a fost excepotată de la primul tur. Letona a câștigat ambele meciuri directe cu Sorana, care au avut loc în 2017: în turul 2 la US Open și în sferturi le Beijing, de fiecare dată cu 6-4, 6-4.
La dublu, Gabriela Ruse și ucraineanca Marta Kostiuk vor juca în prima rundă contra perechii Tereza Mihalikova, Alycia Parks (Slovacia, Statele Unite), iar Monica Niculescu și japoneza Makoto Ninomiya le întâlnesc pe Leylah Fernandez și Taylor Townsend (Canada, Statele Unite).