Meciul a durat 2 ore și 17 minute, dar a fost întrerupt de ploaie spre finalul setului 2. Rune și-a adjudecat primul parțial după ce a realizat două break-uri, iar în al doilea a apelat la orice subterfugiu pentru a-l scoate din ritm pe Djokovic.
După ce sârbul a realizat break la 3-2, norvegianul a cerut asistență medicală când era condus cu 2-5. A realizat un game alb, iar în următorul a întârziat cât de mult a putut serviciul sârbului.
A intervenit și ploaia, din cauza căreia partida a fost întreruptă, dar la reluare Djokovic a trimis meciul în decisiv cu un break alb.
Holger Rune și Novak Djokovic
În ultimul set, Rune a jucat impecabil. A câștigat de două ori pe serviciul adversarului, conducând cu 4-0, iar la 5-2 a salvat o minge de break după a convertit în punct prima minge de meci.
Novak Djokovic a jucat al 78-lea meci la Roma, depășind recordul deținut de Rafael Nadal
După această înfrângere, Djokovic riscă să ajungă pe locul 3 ATP. acesta lucru se va întâmpla dacă rusul Daniil Medvedev (3 ATP, cs 3) îl învinge în sferturi pe germanul Yannick Hanfmann (101 ATP, venit din calificări).
Dacă ajunge pe locul 3, Djokovic va fi al treilea favorit la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Șlem al anului, care începe pe 29 mai. Altfel spus, are șanse să-l aibă adversar pe spaniolul Carlos Alcaraz, principalul favorit, în semifinale.
Singura satisfacție a sârbului după turneul de la Roma, pe care l-a câștigat de 6 ori, inclusiv anul trecut, este că a disputat al 78-lea său meci la competiția din Italia, depășind recordul deținut de spaniolul Rafael Nadal. Mai mult, a ajuns în sferturi pentru a 17-a oară la rând.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News