Tenis· 1 min citire

Anastasia Potapova a câștigat primul titlu WTA din carieră la Istanbul - Venită din calificări, rusoaica produce surpriza

Potapova

Potapova

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 24 apr. 2022, 17:55

​Anastasia Popatova a reușit să câstige primul titlul WTA din carieră, după ce a învins-o pe Veronika Kudermetova în finala turneului de la Istanbul, categorie WTA 250.

Potapova a jucat și calificări pentru a apărea pe tabloul principal și a pus mâna pe titlu după o oră și 23 de minute în duelul rusoaicelor, scor 6-3, 6-1.

În urma câștigării turneului de la Istanbul, Anastasia va înregistra un salt de 44 de locuri în ierarhia mondială, urmând ca de luni, 25 aprilie, să se afle pe 78. De cealaltă parte, Veronika va urca 4 poziții, până pe 25.

Potapova a trecut pe parcursul competiției de Dea Herdzelas (195 WTA), Andrea Lazaro Garcia (212 WTA), Nikola Bartunkova (408 WTA), Petra Martic (60 WTA), Sara Sorribes Tormo (47 WTA, favorită 7) și Yulia Putintseva (51 WTA).

 

Ultimele câștigătoare ale competiției din Turcia erau Patricia Țig (2020) și Sorana Cîrstea (2021).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News