Tenis· 2 min citire

ATP îl suspendă pe Alexander Zverev 8 săptămâni din circuit și îl amendează cu încă 25 000 de dolari

Alexander Zverev

Alexander Zverev

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 8 mar. 2022, 14:06

Alexander Zverev a fost descalificat de la Acapulco pentru un comportament ieșit din tipare. Sancțiuni dure pentru jucătorul german, care la începutul acestui an, a lovit cu racheta de tenis scaunul arbitrului. Reacțiile în lumea tenisului au fost vehemente și niciun sportiv nu a fost de acord cu acest comportament. Ancheta ATP a confirmat "un comportament agravant" al germanului, iar acesta a primit o nouă pedeapsă.

Inițial, numărul 3 mondial a fost amendat cu 40. 000 de dolari, plus cedarea premiului:

“Ca urmare a retragerii lui Alexander Zverev de la turneul de la Acapulco din cauza comportamentului nesportiv, jucătorul a primit următoarele sancțiuni: abuz verbal – 20.000 de dolari, comportament nesportiv – 20.000 de dolari. Aceasta reprezintă sancțiunea maximă pentru fiecare încălcare. În plus, Zverev cedează premiul de 31.570 de dolari (simplu și dublu), precum și punctele de la eveniment”, a precizat ATP, potrivit news.ro.

 

Acum, sancțiunile s-au înăsprit după ancheta ATP,  iar sportivul a primit o amendă suplimentară de 25.000 de dolari și o suspendare de opt săptămâni din toate competițiile organizate de ATP.

Totodată, amenda și suspendarea sunt condiționate de o perioadă de probațiune ce se va încheia pe 22 februarie 2023 (un an după incident), în care jucătorul nu trebuie să comită altă încălcare a codului disciplinar.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News