Continuă războiul dintre Eduard Novak și FRT! Reacția forului condus de Ion Țiriac

Ion Tiriac, FRT
Șeful MTS, Eduard Novak, a ținut ieri să le atragă atenția celor din Federația Română de Tenis, după ce nicio sportivă nu va participa la Jocurile Olimpice din acest an!
După ce ministrul Tineretului și Sportului a mărturisit ieri că așteaptă o reacție din partea celor de la FRT și că se va gândi serios de acum înainte de finanțări va mai trimite către forul condus de Ion Țiriac, federația a oferit primul răspuns către Eduard Novak.

"Stimate Domnule Ministru, Federația Română de Tenis a luat la cunoștință postarea dumneavoastră de pe o rețea de socializare cu privire la neparticiparea unor sportive din tenis la Jocurile Olimpice Tokyo 2020, și dorește să facă următoarele precizări.
Prima dintre aceste precizări reprezintă corectarea unei inadvertențe: Nu ‘toate sportivele din tenis care sunt calificate refuză să participe la Jocurile Olimpice’. Este vorba doar de sportivele calificate în proba de simplu, pentru că Federația Română de Tenis va fi reprezentată la JO Tokyo 2020 de sportivele Monica Niculescu și Raluca Olaru, calificate în proba de dublu feminin, care vor reprezenta cu mândrie România, și tenisul românesc, la Jocurile Olimpice din Japonia.
Citește și ȘEFUL MTS ANUNȚĂ MĂSURI DURE PENTRU FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE TENIS, DUPĂ RETRAGERILE SPORTIVELOR DE LA JO
Apoi, trebuie spus că tenisul, în ultima perioadă, a devenit unul dintre cele mai profesioniste sporturi la nivel individual. Din acest motiv toți jucătorii și jucătoarele sunt foarte atenți cu programul lor, și cu starea lor de sănătate. Am putea chiar adăuga că jucătoarele, în mod special, sunt foarte atente, mai ales atunci când vine vorba despre probleme fizice.
Astfel, o altă precizare importantă, este aceea că toate cele 4 sportive calificate în proba de simplu la Jocurile Olimpice nu refuză pur și simplu să participe, ci au probleme fizice: fie sunt accidentate, așa cum știți prea bine că este cazul sportivei Simona Halep – care, din păcate pentru ea și pentru tenisul românesc, s-a retras și de la Roland Garros și de la Wimbledon – fie au fost accidentate în perioada recentă și nu sunt complet refăcute și antrenate pentru a se prezenta corespunzător la această competiție cu adevărat specială de la Tokyo.
Citește și DEZASTRU PENTRU TENISUL FEMININ LA JOCURILE OLIMPICE! ION ȚIRIAC: ,,NICIO JUCĂTOARE NU VA PARTICIPA”
Să nu uităm, domnule Ministru, că aceste jucătoare au reprezentat țara noastră la nivel internațional ori de câte ori a fost nevoie de ele, inclusiv acum 2 ani, când Romania a jucat fără niciun fel de finanțare din partea MTS în semifinalele Federation Cup, cea mai importantă competiție feminină pe echipe naționale la nivel mondial, și s-a clasat printre primele 4 națiuni ale lumii. De asemenea, trebuie să amintim și faptul că Federația Română de Tenis nu a fost subvenționată de către MTS sau de statul român timp de peste 3 ani, și, cu toate că s-a insistat pe soluționarea acestei probleme, nu am găsit prea multă înțelegere din partea Ministerului pe care îl conduceți acum dumneavoastră.
În plus, trebuie spus că finanțarea primită pentru acest an este mult sub nivelul unei federații moderne și de succes cum este Federația Română de Tenis. Toate cele de mai sus, coroborate cu restricțiile impuse de Pandemia COVID 19, au adus jucătoarele în situația de a lua aceste decizii, pe care Federația Română de Tenis, preocupată de starea de sănătate a tuturor jucătorilor de tenis din România, le respectă. Cu deosebită considerație, Comitetul Director al Federației Române de Tenis”, se arată în scrisoarea FRT.
Citește și MIHAI COVALIU CRITICĂ DEZINTERESUL JUCĂTOARELOR DE TENIS PENTRU OLIMPIADĂ: „A SPUS CĂ ȘTIE CE E MAI BINE PENTRU EA”
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























