Situația de la Federația Română de Tenis nu este una foarte îmbucurătoare, după cum scoate în evidență și Ilie Năstase, fost mare tenismen.
Cel care conduce această Federație este Ion Țiriac, dar fostul tenismen este hotărât să demisioneze, iar Năstase trage un semnal de alarmă asupra acestui lucru.
,,Nasty'' scoate în evidență problemele cu bugetul, după ce MTS a tăiat finanțarea în ultimii ani. Acesta spune că prietenul Țiriac nu poate salva de unul singur tenisul românesc.
,,Sunt foarte multe probleme la FRT! Aproape că aș putea spune că dacă e cineva care chiar le poate rezolva, la cât de multe și de adânci sunt, atunci doar Ion Țiriac e acela. În primul rând, problemele legate de buget sunt cele mai importante! Nu știu de ce statul român nu vrea să înțeleagă că a venit vremea de a repara ce a stricat. Dacă cineva crede că la vârsta și la banii lui mai are nevoie de nu știu ce, atunci se înșală amarnic. Domnul Țiriac a revenit din pura sa pasiune, din dragostea pentru tenis și copiii îndrăgostiți încă de acest sport.
Sursa Foto: Profimedia Images AFP PHOTO DANIEL MIHAILESCU
Văd că tot spune că nu mai vine nimic după Simona Halep, dar parecă nimeni nu vrea să-l asculte! Așa suntem noi, românii, îiîndepărtam pe cei care ne vor binele. Îidămla o parte, îiazvârlim, pur și simplu. Ce, credețicăFRT e singurul caz? Da‘ de unde! Uitați–vă cu atențieșiveți avea parte de multe surprize! Are și el o anume vârstășioricât de mult ar dori să ajute, toate chestiunile astea mailasăși urme după ele. Numai eu știucați nervi și-a făcutpână acum cu tot felul de povești incredibile de laFederația de Tenis. Nici măcarhârtieigienica nu se poate cumpărălaFederație din baniistatului.”, a declarat Ilie Năstase, pentru playsport.ro.