Mihaela Buzărnescu (locul 28 WTA) a fost aproape de o victorie istorică în fața Karolinei Pliskova (locul 8 WTA), în turul trei al turneului de la Wimbledon. Românca a condus cu 6-3, 4-1, dar experiența cehoaicei în turneele importante a făcut diferența.
În setul decisiv, Mihaela a căzut din punct de vedere psihic, iar acest aspect i-a afectat creativitatea și deplasarea pe teren. Pe durata partidei, Buzărnescu a reușit 23 de lovituri câștigătoare, dar a comis 27 de erori neforțate.
"Au fost, ca să zic așa, șase-șapte zile foarte frumoase, cu meciuri bune jucate, un nivel ridicat de joc din partea mea și se vede că sunt aproape, adică pot juca la nivel foarte mare și cu orice jucătoare. Mă bucur mult și asta ar trebui să-mi dea încredere și să mă facă să fiu mult mai pozitivă în următoarele meciuri, dacă vor fi aceste scoruri", a declarat Buzărnescu pentru DigiSport.
Imediat după înfrângerea suferită, Mihaela a ținut să le transmită un mesaj fanilor prin intermediul unei rețele de socializare.
"Astăzi am fost aproape, dar aproape nu este suficient când joci cu adversari din Top 10. E momentul să mă concentrez pe proba de dublu, acolo unde fac pereche alături de Irina Begu", a scris Buzărnescu pe Twitter.
https://twitter.com/MikiBuzarnescu/status/1015310171269160966
Sâmbătă, Irina Begu și Mihaela Buzărnescu sunt favorite în confruntarea cu perechea Ana Bogdan/Kaitlyn Christian (România/SUA), în turul doi la Wimbledon.
Săptămâna trecută, Begu și Buzărnescu au jucat finala turneului pe iarbă de la Eastbourne.
În vârstă de 30 de ani, Mihaela Buzărnescu este jucătoarea din circuit cu cele mai multe victorii în 2018. A obținut 70 de succese atât la simplu, cât și la dublu.