UTA Arad· 2 min citire

Ionuț Badea: „Jucăm împotriva unei echipe cu o istorie foarte mare!”. Dinamo, respectată de către tehnicianul celor de la UTA Arad!

Ionuț Badea

Ionuț Badea

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 12 mai 2022, 17:51

Dinamo va juca ultimul meci din acest sezon vineri seară, acasă, contra UTA Arad. „Câinii” sunt condamnați barajului de menținere în Liga 1, iar partida cu arădenii reprezintă o adevărată încălzire pentru ce va urma.

Ionuț Badea, tehnicianul celor de la UTA Arad, a vorbit despre meciul cu Dinamo, pe care îl consideră de asemenea foarte important.

„Este un meci oficial, nu i-aș da absolut deloc o conotație de vacanță!”

„Este evident că starea motivațională, după ce UTA a reușit să rămână în Liga 1, a fost la cote mai puțin așteptate, dar echipa s-a concentrat și a făcut jocuri cu mai multă consistență și mă gândesc aici în special la ultimul meci. Partida cu Dinamo are are o importanță atât pentru suporterii noștri cât și pentru club, în eventualitatea obținerii unui loc mai bun, care ar atrage după sine mai mulți bani din drepturile tv.

Pentru mine nu este un ultim meci, ci un meci de campionat care trebuie tratat foarte bine și mă aștept ca lucrurile acestea să se întâmple pe teren vineri seara. Este un meci oficial, nu i-aș da absolut deloc o conotație de vacanță. Jucăm împotriva unei echipe cu o istorie foarte mare în spate, la fel ca și a noastră. Deci motivația acestei partide pentru mine există, la fel și pentru jucători”, a declarat Ionuț Badea, înaintea meciului cu Dinamo.

În acest moment, UTA ocupă locul 5 din play-out, cu 32 de puncte, în timp ce Dinamo ocupă poziția a 8-a, cu 22 de puncte, la doar un punct de locul 7, ocupat de Chindia, și la 6 puncte distanță de primul loc salvabil, locul 6, ocupat de Mioveni.

Ilie Poenaru, la UTA Arad!? Citește chiar aici!

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din UTA Arad