UTA Arad· 2 min citire

Laszlo Balint, temător înaintea duelului cu Dinamo: "Vor fi câini și la propriu și la figurat!"

Balint

Balint

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 1 oct. 2021, 15:40

Antrenorul celor de la UTA Arad a prefațat întâlnirea cu formația din Ștefan cel Mare, programată sâmbătă, de la ora 16.30, în runda cu numărul 11 din Liga 1!

Arădenii speră să își continue parcursul reușit din startul noului sezon, astfel că victoria în "Groapă" reprezintă principala misiune a lui Laszlo Balint. Cu toate acestea, antrenorul UTA-ei se așteaptă la o dispută extrem de grea împotriva lui Dinamo, aflată la a șaptea înfrângere consecutivă în Liga 1. Balint a putea să se dueleze cu Mircea Rednic în partida de mâine, asta dacă alb-roșii vor reuși să îl înregistreze pe noul tehnician.

dinamo uta

SURSA FOTO: GSP

"Suntem în fața unui meci foarte dificil, mergem la Dinamo, o echipă aflată într-un moment foarte greu, după o succesiune de eșecuri neașteptate. Pentru noi este mai important să ne uităm la ce avem noi de făcut, pentru că nici noi nu suntem într-un moment foarte bun. Nici noi nu am mai simțit gustul victoriei. Ei vor fi câini și la propriu și la figurat în dorința de a-și apropria prima victorie după mult timp și noi trebuie să răspundem cu aceeași măsură.

Citește și SANCȚIUNI DRASTICE LA UTA DUPĂ ELIMINAREA RUȘINOASĂ DIN CUPĂ: „CONDUCEREA A APROBAT”

Dinamo a arătat că este o echipă care joacă fotbal, se preocupă să joace un fotbal pozitiv, are jucători buni, cel puțin de la mijloc în sus. În ultima perioadă a adus jucători care știu ce înseamnă spiritul acestei echipe și au numit un alt antrenor, ceea ce pentru moralul echipei va reprezenta un imbold. Ei sunt între o criză de puncte dar și noi ne dorim să ne reîntoarcem în zona locurilor de play-off.

Este clar că avem nevoie de eficiență în compartimentul ofensiv, dacă vrem să câștigăm, trebuie să marcăm. De aceea am insistat în ultima săptămână pe acest lucru, pentru că am arătat că suferim la acest capitol. Sperăm să fim mult mai pragmatici, să marcăm, pentru că obiectivul nostru declarat în această partidă este doar victoria", a  spus antrenorul echipei arădene, potrivit Agerpres.

UTA Arad ocupă locul 8 în ierarhie, cu 16 puncte acumulate după primele 10 meciuri, în timp ce Dinamo este penultima în Liga 1, cu doar 6 puncte adunate.

Citește și ULTIMA ORĂ | MIRCEA REDNIC, PRIMA REACȚIE DUPĂ CE A SEMNAT CU DINAMO! CE OBIECTIVE ARE + TRANSFERURILE PREGĂTITE

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din UTA Arad