Amânată și ea cu un an, competiția de pe continentul sud-american a avut programat primul meci între gazda de conjunctură, Brazilia, și Venezuela.
În ciuda numeroaselor contestări în privința acceptării organizării turneului final în condițiile în care pandemia face încă ravagii în America de Sud, brazilienii și-au lot rolul în serios. Inclusiv la fotbal. Iar Neymar & Co au continuat șirul succeslor început încă înaintea debutului pandemiei, în noiembrie 2019. După parcursul perfect de până acum din preliminariile Cupei Mondiale, formația cariocas s-a impus fără probleme în fața venezuelenilor, într-o partidă din cadrul grupei B.
https://www.youtube.com/watch?v=Xp2GUm68WUM
Marquinhos, fotbalistul lui PSG, a marcat primul gol al actualei ediții a Copei America, iar apoi Neymar a fost din nou one man show cu un gol din penalty și cu un assit pentru Gabriel Barbosa care în penultimul minut de joc a stabilit scorul final, 3-0 pentru reprezentativa auri-verde. În celălalt meic al grupei, Columbia a învins la limită Ecuadorul, 1-0.