Fotbalul românesc a fost pus la zid de un fost jucător al Astrei Giurgiu.
Vahid Hambo, fostul jucător al Astrei, a vorbit, într-un interviu în Finlanda, despre ce a întâlnit în România în perioada în care a îmbrăcat tricoul clubului din Giurgiu.
Fotbalistul de 25 de ani susține că alerga printre vaci la antrenamente, iar ''Stadionul Marin Anastasovici'' era dezastruos.
''Am ajuns și am întrebat unde să mă antrenez, pe teren sau în sala de forță, dar mi s-a spus că afară. Dar am ieșit pe un câmp, în afara stadionului, unde am alergat prin noroi, printre vaci. Și asta a durat câteva câteva zile.
Stadionul de la Astra era catastrofal. Dușurile erau, de fapt, niște țevi care împroșcau apă în toate direcțiile. Erau cabluri atârnate pe toți pereții. Lămpile stăteau să cadă, dar jucătorii aveau salarii mari și tricouri de sute de euro. Erau păianjeni peste tot, iar gândacii nici nu se mai agitau pe pereți'' a declarat Vahid Hambo, potrivit iltalehti.fi.
FOTO: Gazeta Sporturilor
Vahid a mai vorbit în cadrul interviului și despre cum procedau oficialii din conducerea clubului pentru care a jucat pentru câteva luni.
''Dacă un jucător provoca probleme la echipă, șefii clubului se sunau între ei și cădeau de acord ca nimeni să nu vorbească despre respectivul jucător. Dacă ei doreau, îți distrugeau cariera într-o clipă.
Ca echipă, din punct de vedere tactic era un dezastru. Antrenorii erau ca la ruletă. Câteva meciuri și erai cel mai bun. Nu câștigai, îl dădeau la o parte. Starurile echipei decideau cum se fac antrenamentele'' a mai spus Hambo.
200.000 de euro este cota de piață a finlandezului, potrivit transfermarkt.com.
În perioada petrecută în Liga 1, Hambo a bifat 7 apariții pentru Astra, în toate competițiile, reușind să marcheze 2 goluri.