Campioana a făcut spectacol în runda cu numărul 19 din Premier League într-o partidă contra "vulpilor" antrenate de Brandan Rodgers.
Oaspeții au fost practic pulverizați în primele 25 de minute atunci când cetățenii au punctat de 4 ori! De Bruyne, Gundogan, și două penaltyuri transformate de Mahrez și Sterling au pus o diferență aproape insurmontabilă pe tabelă. Dar oaspeții au crezut în șansa lor și au dinamizat întâlnirea cu o revenire de senzație. S-a făcut 4-3 în interval de 10 minute în repriza a doua. Iheanacho a dat două pase decisive pentru Maddison și Lookman, iar apoi nigerianul și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor. Când le-a fost mai greu, cetățenii au fost salvați de Laoprte, fundașul care a majorat din nou scorul pe tabelă în favoarea trupei lui pep Guardiola. Scorul final a fost stabilit de același Sterling cu o reluare din apropiere la care Schmeichel nu a putut interveni.
https://www.youtube.com/watch?v=4d-mu6ZVLWs
A fost a patra victorie consecutivă în campionat pentru City care are 17 goluri marcate în ultimele 3 etape! Campioana en-titre este lider cu 6 puncte față de Liverpool, care are însă un meci mai pușin disputat.
Iată și celelalte rezultate înregistrate în meciurile disputate la ora 17:00
Norwich - Arsenal 0-5
Tottenham - Crystal Palace 3-0
West Ham - Southampton 2-3