Fotbalistul celor de la UTA este monitorizat deja atât de echipele importante din țară, cât și de cluburile cu pretenții din străinătate.
Puțini știu însă că vârful bănățenilor a parcurs un drum complicat până să ajungă în atenția tuturor. Pe când era junior, a plecat la sute de kilometri departe de casă pentru a putea visa la marea performanță, fiind atras de proiectul Academiei Hagi.
"La 5 ani m-am apucat de fotbal, nu știam prea multe. Primul meu tricou a fost cel al lui Ronaldinho de la Barcelona. Am știut când am început liceul că vreau să mă fac fotbalist, m-am bazat mai mult pe fotbal de atunci. La 15 ani am și plecat de acasă la Constanța, fără familie, fără părinți.
După un timp a venit mama lângă mine, a fost cel mai mare sacrificiu pe care l-am făcut. Eram foarte tânăr. Îmi doresc să ajung cât mai departe, într-un campionat puternic din Europa și să fac față și acolo. Au fost adevărate știrile în privința ofertelor pe care le-am primit, dar împreună cu familia și impresarul am decis să rămân la Arad", au fost vorbele fotbalistului pentru FRF Tv.
https://www.youtube.com/watch?v=Ak7CFGA3Lok
Miculescu a fost convocat la reprezentativa de tineret pentru amicalele de la sfârșitul acestei luni. Jucătorul celor de la UTA are și el numai cuvinte de laudă pentru Octavian Popescu, jucătorul care a făcut deja pasul la selecționata antrenată de Edi Iordănescu.
"Mă simt bine la echipa națională, vin tot timpul cu zâmbetul pe buze, mai ales că întâlnesc și colegii din campionat și este un lucru foarte frumos. S-a format deja un grup puternic. Nu pot să spun că am prieteni foarte buni, cu toți mă înțeleg la fel și pe toți îi consider prieteni și asta înseamnă că este foarte bine.
Cel mai mult m-a impresionat Octavian Popescu, dintre cei cu care m-am intersectat la lot, am fost coleg cu el și când am jucat la București. La tineret mi se pare un nivel mai ridicat, sunt niște meciuri internaționale și se vede o diferență foarte mare față de Liga 1", a mai punctat Miculescu.