Principala furnizoare de fotbaliști talentați în România este Academia Hagi. În ultimii ani, această academie a oferit fotbaliști de calitate, mulți ajungând devreme să joace afară sau să fie convocați la națională.
Gheorghe Hagi, principalul militant al dezvoltării fotbalului românesc, are încredere în toți elevii săi. Totuși, anul acesta a fost impresionat de un jucător de doar 17 ani.
Radaslavescu, noua revelație a fotbalului românesc
În cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu CFR Cluj, Gică Hagi a ținut să vorbească și despre calitatea jucătorilor din cadrul echipei sale, remarcându-l pe tânărul Radaslavescu:
„Avem și jucători cu experiență, și tineri. Cred că în acest an ne-am respectat obiectivul pe care l-am avut - acela de promova patru tineri. Dar nu doar i-am promovat, trei dintre ei sunt titulari incontestabili. S-au impus Pitu, Grameni și Radaslavescu.
Radaslavescu este cel mai tânăr și cel mai complet mijlocaș din Liga 1. A confirmat atât la echipa de club, cât și la echipa națională. Suntem mândri că avem un jucător, și am propus un jucător important, care cred eu că va avea o carieră lungă și frumoasă. Luptă cu Ciobanu ca să fie titular. Ciobanu, care la ultimul Campionat European de Tineret a fost cel mai bun mijlocaș”, a declarat Hagi.
Farul va juca pe teren propriu contra CFR. Dan Petrescu se teme de constănțeni, considerând că atacul echipei lui Hagi este un atac redutabil.