Suma care trebuie achitată urgent de către spanioli pentru a evita depunctarea lui Dinamo!

Articol de Alexandru Dan - Publicat marți, 24 noiembrie 2020, ora 10:52,
dinamo

Dinamo trece în aceste momente prin una dintre cele mai negre perioade din istorie, iar noii acționari ai clubului din Ștefan cel Mare întârzie deocamdată să vireze vreun ban în conturile echipei!

Dacă formația din „Groapă” nu stă deloc bine din punct de vedere sportiv, „câinii” fiind abia pe locul 14 în clasament după 11 etape, nici din punct de vedere financiar dinamoviștii nu excelează. Din momentul preluării echipei, investitorii spanioli de la Dinamo nu au virat nici măcar un euro în conturile clubului, astfel că s-au acumulat datorii, iar jucătorii au și ei restanțe salariale de câteva luni și așteaptă să depună memorii pentru a deveni liberi de contract.

Potrivit informațiilor venite din partea Gazetei Sporturilor, Dinamo are de plătit suma de 160.000 de euro până la sfârșitul acestei luni, altfel va fi sancționată, conform regulamentului, cu trei puncte în clasament.

După ce acționarul majoritar al clubului, spaniolul Pablo Cortacero, a anunțat săptămânile trecute că va vira în conturile echipei suma de 400.000 de euro, acest lucru nu s-a mai întâmplat în cele din urmă, iar dinamoviști au rămas în continuare neplătiți.

„Câinii” se pare că au probleme și în „bucătăria” internă, asta deoarece în afara conflictului dintre antrenorul echipei, Cosmin Contra, și directorul sportiv Rufo Collado care îl vrea dat afară pe „Guriță”, un alt scandal lovește formația „alb-roșie”. Directorul general, Alex Couto, și Dorin Șerdean se pare că sunt împotriva lui Rufo Collado, iar apele sunt destul de tulburi în aceste momente la Dinamo.

Citește și Contra, mesaj clar pentru dinamoviști: “Dacă Dinamo va ajunge în faliment sau în insolvență din nou, nu sunt eu de vină!”

 

dinamorealitatealiga 1datorii
spectacol-total-la-ceremonia-de-deschidere-a-campionatului-european-moment-emotionant-al-lui-andrea-bocelli_11

EURO 2020 | VIDEO | Lumină și culoare la ceremonia de deschidere! Andrea Bocelli, prestație divină

hagi farul

Fuziunea dintre Farul și Viitorul, aproape de realitate: ”Sper să se rezolve în câteva ore”