Șumudică, declarație de dragoste: „Sper din tot sufletul să-i facem fericiți pe suporteri”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 19 iunie 2021, ora 22:23,
MARIUS ȘUMUDICĂ
MARIUS ȘUMUDICĂ

CFR Cluj a terminat la egalitate cu Ludogoreț, scor 1-1, în al doilea amical din cantonamentul din Austria. 

Marcatorii golurilor au fost Omrani, în minutul 52, pentru clujeni, iar pentru Ludogoreț a marcat Keșeru, în minutul 38, din lovitură liberă.

La finalul primului test adevărat pe banca clujenilor, Șumudică a vorbit despre desfășurarea jocului, dar și despre planurile de viitor ale echipei, condițiile în care luna viitoare încep prelimariile Ligii Campionilor. De asemenea, noul tehnician a recunoscut că CFR Cluj poartă tratative cu doi jucători pentru întărirea lotului.

”Un meci bun, dificil, încă suntem în perioada de acumulare, dar creștem de la meci la meci. Au venit și jucătorii de la echipa națională și cu încă două transferuri care sunt în discuție cu domnul președinte cu siguranță CFR-ul va arăta ok și sper din tot sufletul să-i facem fericiți pe suporterii noștri. Vrem să trecem de primul tur, să ne continuăm aventura europeană.

M-a mulțumit atitudinea jucătorilor, exact ce am pregătit aia au făcut, păcat că am luat un gol din lovitură liberă, eu cred că în prima repriză bulgarii nici nu au ajuns la poartă. Nu au avut nicio ocazie, noi am avut 5-6 ocazii. În a doua repriză am reușit să marcăm, am arătat altfel.

 

E important să nu pierzi mai ales că am întâlnit o echipă cu un buget mult superior nouă, echipă care plătește salarii de 7-800 000 de euro, care a fost de multe ori în grupele Champions League și Europa League”, a spus Marius Șumudică după meci.

CITEȘTE ȘI –>> VIDEO | EGAL ÎNTRE CAMPIOANE! ȘUMUDICĂ, NEÎNVINS DUPĂ DUELUL CU FORMAȚIA LUI KEȘERU

ludogoretsrealitateadeclaratiicfr clujamical