Șumudică recunoaște că CFR mai are de muncit: „Fotbalul te pedepsește”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 10 iulie 2021, ora 22:54,
Marius Șumudică, sursa foto: captură Digisport
Marius Șumudică, sursa foto: captură Digisport

CFR Cluj a pierdut Supercupa României în fața oltenilor de la CSU Craiova. După 0-0 în timpul regulamentar de joc, duelul a fost decis la loviturile de departajare.

Acolo, singurii dintre elevii lui Marius Șumudică ce au marcat au fost Rodriguez și Costache, în timp ce Păun și Omrani au ratat. De partea cealaltă, Gustavo, Găman, Cicâldău și Markovic i-au făcut fericiți pe suporterii olteni. Nu trebuie uitat nici portarul Pigliacelli care a apărat execuțiile lui Păun și Omrani.

CFR Cluj – CSU Craiova, sursa foto: Universitatea Craiova/Facebook

La finalul jocului de pe Arena Națională, antrenorul campioanei s-a arătat nemulțumit de faptul că jucătorii săi nu au putut tranșa partida încă din cele 90 de minute, în ciuda ocaziilor avute. Totuși, acesta a recunoscut că este încă la început de drum și mai are mult de reglat la echipa sa.

”Sunt dezamăgit, e o loterie la loviturile de departajare. Se aleg porțile, am mers la poarta adversă, totul a fost contra noastră. Am avut câteva ocazii, fotbalul te pedepsește, ei nici n-au ajuns la poarta noastră.

Am trăit la maximă intensitate, a fost un joc împotriva unei echipe bune. Nu știu dacă ne luptăm cu ei sau cu altcineva la titlu, dar Craiova e o echipă bună. Noi mai avem de muncit”, a declarat Marius Șumudică, la finalul Supercupei pierdute.

CITEȘTE ȘI –>> SUSPANS PÂNĂ ÎN ULTIMA CLIPĂ! CSU CRAIOVA, NOUA SUPERCAMPIOANĂ A ROMÂNIEI!

cfr clujsupercupa romanieicraiovasumudicarealitatea