„Sunt nebun și te bat de nu te vezi!”. Francesco Acerbi a răbufnit după ce Cristi Chivu a debutat cu stângul la Inter Milano

Articol de Ionuț Nichita - Publicat sâmbătă, 21 iunie 2025, ora 21:30,

Povestea demnă de premiile Oscar a lui Francesco Acerbi a devenit cunoscută odată cu golul său din prelungirile semifinalei dintre Inter și Barcelona.

Italianul a fost prezentat lumii ca un adevărat „gladiator” și se comportă ca atare. Fundașul lui Cristi Chivu este un tip dur și nu s-a ferit să-l amenințe pe un suporter după ce i-a readus aminte de finala pierdută cu 5-0 în fața lui PSG.

Francesco Acerbi, dezlănțuit la Campionatul Mondial al Cluburilor. Italianul a amenințat cu bătaia un fan

Cristi Chivu a devenit noul antrenor al lui Inter și pentru milanezi începe o nouă aventură, însă pentru Francesco Acerbi ar putea fi ultima în tricoul „nerazzurrilor”.

Stoperul italian și-ar putea juca ultimele meciuri pentru Inter Milano deoarece Simone Inzaghi și-ar dori să îl aducă la noua sa echipă, Al-Hilal.

Totuși, până atunci, Acerbi este om de bază în apărarea lui Chivu și a fost titular și în meciul său de debut de la Campionatul Mondial al Cluburilor, împotriva mexicanilor de la Monterrey.

Clubul de pe continentul american a deschis scorul prin legendarul Sergio Ramos, iar Lautaro Martinez a egalat înainte de pauză. Scorul final a fost 1-1, iar tehnicianul român a început cu stângul pe banca echipei sale de suflet.

La finalul partidei, unul dintre fani, îmbrăcat cu tricoul parizienilor, i-a adus aminte lui Acerbi de o fază din finala Ligii Campionilor, pierdută cu 5-0 de Inter, când Bradley Barcola l-a ridiculizat pe veteranul „nerazzurrilor”.

Acerbi a luat în serios cuvintele fanului și s-a oprit pentru a discuta cu el cu ajutorul unui suporter care a tradus din italiană în engleză.

„Vreau să fii serios cu mine. Eu sunt serios. Nu-mi plac glumele astea, să-mi strigi Acerbi – Barcola. Nu-ți bate joc de mine. Sunt nebun și te bat de nu te vezi!”, i-a transmis stoperul lui Inter suporterului respectiv, care a amuțit.

francesco acerbi