Supercupa Spaniei se va disputa la Istanbul

Viitoarea ediție a Supercupei Spaniei se va disputa la Istanbul, între 2 și 7 februarie 2027, a anunțat joi Federația spaniolă de fotbal (RFEF), citată de EFE.
FC Barcelona lui Hansi Flick își va apăra titlul
Competiția se va desfășura sub forma unui turneu Final Four, la care vor participa echipele FC Barcelona, Real Madrid, Real Sociedad și Atletico Madrid, a precizat RFEF într-un comunicat.
În semifinale vor avea loc partidele FC Barcelona – Atletico Madrid și Real Sociedad – Real Madrid.
Supercupa Spaniei s-a disputat în Arabia Saudită începând din 2022, iar anul viitor se va derula în premieră în Turcia, pe Stadionul Olimpic Ataturk din Istanbul.
Potrivit RFEF, turneul va reveni în Arabia Saudită în 2028. Ediția din 2027 a trebuit să fie mutată deoarece se suprapunea cu Cupa Asiei, pe care regatul din Orientul Mijlociu o va găzdui în perioada respectivă.
FC Barcelona lui Hansi Flick își va apăra titlul în Turcia după ce a câștigat ultima ediție învingând-o pe Real Madrid cu scorul de 3-2 la Jeddah (Arabia Saudită).