Telenovela nu s-a încheiat! Mutu și Iordănescu Jr., din nou în cărți după ce Boloni n-a mai dat niciun semn

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 11 ianuarie 2022, ora 11:11,

Ladislau Boloni reprezintă prima opțiune a celor de la Casa Fotbalului pentru înlocuirea lui Mirel Rădoi pe banca primei reprezentative, însă discuțiile dintre cele două părți s-au împotmolit în momentul de față!

Telenovela numirii noului selecționer este departe de a se încheia, astfel că a avut parte de mai multe răsturnări de situație de-a lungul ultimelor săptămâni. Deși s-a zvonit la un moment dat că Boloni va fi alesul celor de la FRF, negocierile dintre antrenor și federali nu au mai evoluat, iar „Loți” a plecat la Târgu Mureș în cursul zilei de ieri.

Potrivit informațiilor Digi Sport, Boloni nu a mai discutat cu Burleanu de vineri, atunci când aceștia au fost în ședință câteva ore bune. După ce s-a speculat că nu ar fi de acord fie cu salariul sau fie cu durata contractului, adevăratul motiv pentru care tehnicianul în vârstă de 68 de ani întârzie să dea un răspuns final este cu totul altul.

Boloni şi Stoichita/Sursa foto: Digisport
Boloni şi Stoichita/Sursa foto: Digisport

Așadar, conform sursei menționate anterior, Ladislau Boloni este în dubii în privința viitoarei sale destinații, asta deoarece ar avea pe masă oferte concrete din Vest, dar și din Zona Golfului. Aceste amânări i-au făcut pe cei din FRF să readucă în prim-plan variantele Adrian Mutu și Edi Iordănescu, primul amintit fiind favoritul lui Mihai Stoichiță.

Citește și EXCLUSIV | Variantă șoc pentru România! Hagi, Pițurcă și Petrescu, chemați să-l ajute pe Boloni la națională

echipa nationalastoichitaselectioneredi iordanescuboloniburleanuromaniaadrian mutu