Tenis de masă: Elizabeta Samara şi Bernadette Szocs, calificare în sferturile de finală la United States Smash

Elizabeta Samara şi Bernadette Szocs s-au calificat, joi dimineaţă, în sferturile de finală ale probei de dublu la United States Smash.
Elizabeta Samara şi Bernadette Szocs (336 mondial), multiplele medaliate ale României la nivel internaţional, au debutat cu un joc convingător pe tabloul de dublu feminin, în Las Vegas, iar în această dimineaţă şi-au asigurat locul printre primele opt perechi ale probei.
Tricolorele au întâlnit perechea 73 mondial, Joo Cheonhui (Coreea de Sud)/Miyuu Kihara (Japonia), iar la masa de joc au propus strategia câştigătoare, cu lovituri de efect şi mişcări precise pentru victoria cu 3-0 (11-9, 11-6, 11-9).
În sferturile de finală, Elizabeta Samara şi Bernadette Szocs le vor întâlni pe Cheng I-Ching şi Li Yu-Jhun (Taipei), joi, de la 22:30.